Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Edward Iordănescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă online, că împotriva formaţiei Dinamo se aşteaptă la un meci cel puţin la fel de greu precum cel din etapa precedentă cu FCSB, câştigat cu 2-0.
„După FCSB, întâlnim din nou un adversar într-o formă foarte bună, cu patru victorii consecutive, incluzând aici şi meciul din Cupă. Dinamo a marcat 11 goluri în ultimele patru partide şi în ciuda problemelor financiare arată dezinvoltură. Acolo nu există presiune, jucătorii sunt degajaţi din punct de vedere mental. Una peste alta Dinamo ne va pune probleme, iar dacă ne uităm şi pe lot, chiar dacă au plecat câţiva, acolo sunt jucători foarte valoroşi. Aşa că mă aştept la un meci cel puţin la fel de greu precum cel cu FCSB”, a afirmat el.
"Am încredere în jucătorii mei, însă, din păcate, infirmeria este plină la noi. Sunt multe probleme medicale, apoi mai este şi multă oboseală, uzură. Pentru că e final de an şi au fost foarte multe meciuri grele. Dar trebuie să aducem şi puţină prospeţime în primul unsprezece. Eu am încredere totală în toţi jucătorii. Încercăm să fim inspiraţi şi să alcătuim cel mai bun 'unsprezece'. Sigur că vom introduce câţiva jucători noi, dar sub nicio formă criteriul nu va fi protejarea celor care ar fi pasibili de suspendare pentru partida cu Universitatea Craiova", a explicat antrenorul.
Colaborarea antrenorului interimar Ionel Gane cu tehnicianul italian Dario Bonetti va aduce un plus pentru Dinamo, este de părere Iordănescu. "Bonetti e un antrenor care cunoaşte fotbalul românesc, cunoaşte spiritul lui Dinamo. Jerry Gane a făcut lucruri bune, a reuşit să strângă acel grup, dar sunt sigur că şi experienţa lui Bonetti va contribui. E un spirit periculos pentru noi cel de la Dinamo de acum… am văzut că jucătorii se duc şi salută tribunele goale ca şi cum suporterii ar fi acolo. Deci s-a creat o stare de spirit pozitivă la Dinamo, dar foarte periculoasă pentru noi", a spus el.
Edward Iordănescu a ţinut să menţioneze că formaţia sa nu a fost favorizată de arbitraj în victoria cu FCSB (scor 2-0) din etapa precedentă.
"M-a deranjat foarte mult ceea ce s-a spus (n.r. - că FCSB a fost dezavantajată de arbitraj). Pentru că ne-a fost umbrită munca, munca băieţilor, a echipei. Sigur, la Camora e o fază la care se poate acorda penalty, dar dacă analizăm obiectiv o facem cronologic. Şi în primul moment e un fault clar al lui Cristea asupra lui Burcă… şi e clar ca lumina zilei. Deci nu se poate vorbi despre viciere, despre penalty sub nicio formă. Se poate vorbi însă despre fault în atac. Iar această fază e singura pe care poate acuza cineva, în rest, nu cred că poate cineva comenta arbitrajul. Eu am avut lupte multe cu arbitrul Istvan Kovacs, însă îl cataloghez ca pe un arbitru extrem de valoros. Poate cineva să vorbească cineva vreodată de integritatea lui Istvan Kovacs? Noi am intrat la pauză cu şase cartonaşe galbene, nu mai ştiam pe cine să schimb mai repede. Deci sub nicio formă CFR Cluj nu a fost favorizată de arbitraj în disputa cu FCSB", a precizat Iordănescu.
Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte formaţia FC Dinamo, joi, de la ora 20:30, în deplasare (Stadionul Dinamo), într-o partidă contând pentru etapa a 14-a a Ligii I.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.