Noul selecționer al României, Edi Iordănescu, a vorbit foarte puțin cu presa după partida Rapid București – UTA Arad, scor 1-1, pe care a urmărit-o din tribune sâmbătă seara pe Arena Națională.
Suficient însă cât să confirme numele secundului pe care îl dorește la echipa națională, e vorba de un fost colaborator al său de la Pandurii Târgu Jiu și FCSB, Mihai Pintilii.
„E pe lista scurtă, atât pot să vă spun acum”, atât a dorit să vorbească cu jurnaliștii strânși la ieșirea de la Arena Națională Iordănescu, antrenorul confirmat de FRF zilele trecute în postul de selecționer după mai multe luni de negocieri cu diverși antrenori, printre care Gică Hagi, Răzvan Lucescu, Loți Boloni etc.
Această informație fusese confirmată și înainte de Mihai Stoica, managerul celor de la FCSB, acolo unde Mihai Pintilii activează în acest moment în staff-ul tehnic: „E o decizie foarte complicată. Va discuta cu familia, probabil luni va lua decizia Pintilii. Chiar dacă avea clauze, rupeam contractul în prima secundă. I-am spus, eu îmi doresc să rămână, dar poate sunt egoist. Acum nu știu cum gândește el. Dacă e o oportunitate importantă sau ar trebui să rămână, să îi vină rândul la noi, ca antrenor principal”, a declarat MM Stoica, pentru TelekomSportTV.
Mihai Pintilii a fost căpitan la Pandurii Târgu Jiu, în perioada în care Edi Iordănescu a activat în Gorj ca antrenor principal.
Băiatul lui Anghel Iordănescu are ca obiectiv principal calificarea la Campionatul European din Germania din 2024.
D.A.