După Mihai Rotaru, un alt patron din Liga 1 se revoltă și cere VAR: Vă spun foarte sincer că avem bani

După Mihai Rotaru, un alt patron din Liga 1 se revoltă și cere VAR: Vă spun foarte sincer că avem bani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După Mihai Rotaru, patronul celor de la Universitatea Craiova, un alt patron cu nume din prima ligă a României se revoltă și cere implementarea cât mai grabnică a sistemului VAR.

Craiova a făcut un imens scandal după partida remizată în deplasare la CFR Cluj, marți seară, scor 0-0 în Gruia, dar a cerut un gol valabil după ce șutul lui Ovidiu Bic din minutul 89 a trecut ușor linia porții, dar nu a putut fi semnalizat de către arbitrul asistent.

CFR Cluj îl dorește pe singurul jucător din Liga 1 integralist în toate partidele din turul sezonului regulat

ADVERTISING

Rotaru a cerut imediat după partidă introducerea VAR, el fiind urmat și de Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani: ”Acum sunt sărbătorile de Crăciun și cele de sfârșit de an și nu vreau să se spună că a sărit și nebunul ăsta de Iftime tocmai în această perioadă, dar eu țip după VAR de un an. Simt că vom înnebuni cu toții și o vom lua razna. Așa nu se mai poate. E clar că Rotaru are dreptate, iar omul ăsta a pierdut două puncte în Ardeal. Are perfectă dreptate în tot ceea ce a spus. Vassaras nu realizează că arbitrii au stricat o gramadă de meciuri în acest sezon? Sunt pățit și eu cu Croitoru. Am avut și noi foarte multe faze în care am fost devantajați”, a tunat Iftime într-un interviu pentru cotidianul ProSport.

ADVERTISING
CFR - Craiova. Ocazie imensă pentru olteni în derby. A fost sau nu a fost gol la șutul lui Bic?

Craiova a terminat pe 2 turul de Liga 1, la două puncte în spatele lui FCSB, în timp ce Botoșaniul este pe 7, la doar două puncte de play-off.

Deși toată lumea se plânge că nu sunt bani pentru implementarea acestui sistem de monitorizare video, Iftime spune că nu e deloc așa: ”Vă spun foarte sincer că avem bani pentru VAR, iar vrăjeli din astea că nu sunt bani să nu le mai credeți. Și Vassaras ăsta trebuia să stea pe la ușa lui Burleanu și să îl tragă de mânecă pentru VAR până când președintele FRF va ceda și va accepta. Ne-am săturat ca arbitrii să fie în meciuri actorii principali”, mai adaugă patronul moldovenilor.

ADVERTISING

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Biletul zilei la pariuri: Ponturile de astăzi

Nicușor Stanciu dezvăluie marea sa deziluzie din 2020: “Mi-a trebuit o lună să-mi revin”

Primele doze de vaccin împotriva COVID-19 ajung în România vineri

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!