Emma Răducanu a făcut senzație la US Open și a câștigat cel mai prețios trofeu din viața sa la doar 18 ani, după o finală disputată contra canadiencei Leylah Fernandez, și ea o tânără de un imens talent la 19 ani.
Sportiva britanică cu origini românești, Răducanu s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-3 și a punctat după meci că are parte într-adevăr de cea mai frumoasă zi a vieții sale.
Tenismena cu tata român e prima din era Open care câștigă un titlu de Grand Slam după ce vine din calificări și apoi nu pierde nici măcar un set!
Emma Răducanu a câștigat US Open 2021
„Vreau realmente să o felicit pe Leylah și pe echipa ei, a jucat un tenis incredibil azi și în întreg turneul, a învins câteva dintre jucătoarele de top din lume, nivelul ei a fost foarte bun. Sper să ne mai înfruntăm în alte multe finale de Grand Slam. Cred că este important să te concentrezi pe ce ai de făcut, pe atitudinea ta, asta contează în momentele dificile. Viitorul tenisului feminin e grozav. Fiecare jucătoare are șansa de a câștiga orice turneu. Sper că noua generație să poată să calce pe urme unor mari campioane precum Billie Jean King.
Am petrecut 3 săptămâni magice în New York, echipa mea mi-a fost alături, lor și celor de acasă le mulțumesc tuturor pentru sprijinul oferit de-a lungul anilor, nu aș fi putut ajunge fără voi aici. Vreau să le mulțumesc tuturor celor din New York, m-ați făcut să mă simt ca acasă”, a sunat discursul Emmei la festivitatea de premiere de după meci.
De asemenea, ea a oferit un interviu pe teren și lui Mats Wilander, marele campion suedez, în prezent analist la EuroSport: "Este cea mai frumoasă zi din viața mea. Să fiu aici, cu acest trofeu, este incredibil. În urmă cu 3 săptămâni glumeam despre un astfel de turneu, cine s-ar fi gândit că voi și câștiga. M-a surprins și pe mine nivelul pe care l-am arătat în anumite momente de azi și din turneu. Leylah a învins multe jucătoare din top 10 WTA, știam că va trebui să respir adânc, mă bucur că am reușit să-mi ridic nivelul când a fost nevoie”.
Răducanu va urca pe 23 în lume după acest succes, cea mai bună poziție a carierei, o urcare de 127 de locuri. Fernandez va urca și ea 45 de poziții, până pe poziția 28.
D.A.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Liga 1 | CFR Cluj calcă strâmb la primul meci de la revenirea lui Dan Petrescu
Cristiano Ronaldo a făcut spectacol la (re)debutul pentru Manchester United
Filmul românesc „Imaculat” a primit două premii la Festivalul de Film de la Veneţia
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.