Dinamo Kiev, o nouă victorie în Ucraina. Trupa lui Mircea Lucescu e neînvinsă și așteaptă Supercupa cu Șahtior

Dinamo Kiev, o nouă victorie în Ucraina. Trupa lui Mircea Lucescu e neînvinsă și așteaptă Supercupa cu Șahtior
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gruparea antrenată de Mircea Lucescu în Ucraina, Dinamo Kiev a dispus de cei de la Oleksandriya, într-un meci din etapa a opta a campionatului de la nord de România.

Kievenii s-au impus la limită, cu scorul de 1-0, golul izbăvitor venind la aproape ultima fază, în minutul 90 plus 7 de prelungiri.

Golul a fost marcat de Tsygankov din penalti, iar în minutul 90+14, de la oaspeţi a fost eliminat Kiryukhantsev. Trebuie spus că meciul a fost prelungit cu 15 minute din cauza unor incidente în tribune.

"Au fost emoţii puternice. Am crezut că se vor întoarce ocaziile din meciul cu Benfica. Penaltiul a fost 100%. Îi felicit pentru victorie. Nu au renunţat, au crezut până în ultimul minut. Lăsaţi-mă să mă bucur de victorie şi de mâine mă voi gândi la meciul din Supercupă", a sunat declarația făcută de Lucescu după meci conform Antena Sport.

VBET Ліга. ДИНАМО Київ - ОЛЕКСАНДРІЯ 1-0 УВЕСЬ МАТЧ

Dinamo e lidera din Ucraina cu 22 de puncte, având șapte victorii și o singură remiză.

ADVERTISING

Urmează acum pentru Kiev marele derbi cu Șahtior din Supercupa Ucrainei, miercuri seara, pe 22 septembrie.

Zilele trecute, Dinamo a remizat cu Benfica la debutul grupelor Champions League, scor 0-0.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Manchester United ia în calcul demiterea lui Solskjaer. Ce antrenor ar putea avea Cristiano Ronaldo

Liga 1: FCSB se impune la Craiova

A intrat în vigoare noua listă cu țările cu risc ridicat: Bulgaria revine în zona galbenă, Spania în verde

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

ADVERTISING

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!