Dinamo anunță că se transformă în Barcelona de România

Dinamo anunță că se transformă în Barcelona de România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dinamo nu se descurcă deloc bine în Liga 1, având trei înfrângeri la rând, dar noii spanioli veniți la club au planuri mari.

Marcos Rubino, noul șef al centrului de copii și juniori din Ștefan cel Mare, spune că planul său este ca Dinamo să aibă în ADN jocul Barcelonei.

"Cu tot respectul din lume, Barcelona e Barcelona, Dinamo e Dinamo, FCSB e FCSB și Sevilla e Sevilla. Dar noi vom încerca să luăm acel model de joc al Barcelonei, dar cel mai important este ca noi să fim protagoniști în joc. În toate cluburile unde eu am avut puțină influență eu am spus că balonul trebuie să fie protagonistul. Dacă tu vrei să-i spui că jucăm după modelul Barcei, ok, foarte bine. Va fi modelul Marcos Rubino. Și dacă copiez, copiez de la cei mai buni", a spus Marcos Rubino pentru DoarDinamo.ro.

ADVERTISING

De asemenea, Rubino a afirmat că jocul de posesie va fi primordial pentru Dinamo.

"Uite, eu sunt un iubitor al jocului cu mingea. Ca mingea de fotbal să fie cea mai importantă, să iubești mingea, să știi să te porți cu ea, să posezi mingea. Așa cum spune Cruyff, dacă tu ai mingea nu o are adversarul așa că nu poate să-ți dea gol. Noi trebuie să avem propriul nostru stil de joc, să fie marcă înregistrată, să fie unică. Vom fi mai buni sau mai răi, dar vom fi unici măcar", a mai spus Rubino.

Întrebat unde se vor antrena tinerii dinamoviști, Rubino a spus că deocamdată nu știe.

ADVERTISING

"Sincer, nu știu. E ideal că este în centrul orașului, este foarte comod pentru toți bucureștenii. În Granada, în Madrid, în Seviila, e la 40 de kilometri. Acolo merg jucătorii. Nu sunt eu foarte inteligent, dar am văzut că aici ar fi greu ca părinții să-și ducă copiii în afara Bucureștiului. Problema e că acest stadion are lucruri pro și contra. Se dau jos din pat și ajung la antrenament, dar problema e că este foarte abandonat. Nu a fost menținut. Am fost pe Piți Varga și nu arată prea bine. Mie îmi place mult stadionul asta, în centrul orașului. Eu nu am văzut așa ceva în Spania, nu există nicăieri, doar în București. Dar ca să ne antrenăm ne-ar trebui niște terenuri mai bune. Cert e că nu am de gând să scot Academia din Capitală și în niciun caz la Săftica. Profesioniștii trebuie să stea într-un loc și cei din Academie cu cei din Academie", a mai spus Rubino.

ADVERTISING

Iată ce mai puteți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇