Dennis Man a egalat un record remarcabil al lui Adrian Mutu la Parma

Dennis Man a egalat un record remarcabil al lui Adrian Mutu la Parma
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mijlocașul român Dennis Man este pe val la AC Parma, lidera din Serie B, fiind considerat cel mai în formă fotbalist al momentului din liga secundă italiană.

După ultimul meci bifat în tricoul cruciaților, un 3-0 în deplasare la Sampdoria, internaţionalul român a marcat din nou pentru liderul din Serie B, şi a egalat recordul lui Adrian Mutu. Cei doi sunt jucătorii români cu cele mai multe goluri marcate în tricoul „cruciaţilor”.

Man a marcat în minutul 41 al meciului cu Samp, apoi a pasat decisiv trei minute mai târziu pentru o reușită semnată de fostul oltean Valentin Mihăilă.

ADVERTISING

Jucătorul crescut la Arad are 22 de goluri în carieră la Parma, atâtea câte a reușit și Mutu pe vremea când evolua la această echipă, la începutul anilor 2000.

„Românul și-a schimbat complet abordarea în acest sezon, iar rezultatele sunt evidente, ajungând la 9 goluri marcate în această ediție de Serie B și 5 pase decisive. Cu golul marcat din penalty în timpul Sampdoria-Parma, Man a ajuns la 22 de reușite cu tricoul galben-albastru, egalându-l în clasamentul tuturor timpurilor pe compatriotul Adrian Mutu, care însă le-a marcat într-un singur sezon”, au notat italienii de la parmalive.com.

ADVERTISING

Man se poate lăuda cu 93 de meciuri bifate la Parma în cei doi ani de zile de când este în Italia. În acest sezon, el are 11 reușite în 25 de partide, plus șase pase de gol. De cealaltă parte, Adrian Mutu a reuşit să marcheze 22 de goluri pentru Parma, în doar 36 de meciuri bifate, în sezonul 2002/2003, fiind apoi cedat la Chelsea pentru 22,7 milioane de euro.

D.A.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!