Decizia luată de o tenismenă din România după focarul de coronavirus de la turneul lui Djokovici

Decizia luată de o tenismenă din România după focarul de coronavirus de la turneul lui Djokovici

Tenismena română Irina Bara a anunțat ce decizie a luat după ce la turneul organizat de Novak Djokovici la Belgrad a apărut un focar de coronavirus, iar patru sportivi, printre care și el, s-au infectat.

Astfel, Irina Bara a anunțat că nu va mai călători la Belgrad pentru a participa la Eastern Europe Championship.

"Nu o să mai particip, nu numai din cauza întâmplărilor din zilele trecute, dar și pentru că nu s-au ridicat restricțiile, eu când aș fi revent din Serbia trebuia să stau două săptămâni în carantină și nu-mi permit, de asta am decis să nu joc. Am sperat că restricțiile de călătorie se vor relaxa, am tot așteptat, dar nu s-a întâmplat așa. Mi-aș fi dorit să joc, dar e foarte complicat", a spus Irina Bara pentru Gsp.

ADVERTISING

Novak Djokovici a organizat, săptămâna trecută, la Belgrad, turneul demonstrativ Adria Tour, care s-a disputat cu peste 4 mii de oameni în tribune.

Apoi, sportivii s-au mutat în Croația, la Zadar. Ulterior s-a aflat că Novak Djokovici, Viktor Troicki, Grigor Dimitrov și Borna Coric au fost testați pozitiv cu noul coronavirus.

De asemenea, și soțiile lui Djokovici și Troicki au fost testate pozitiv, alături de alte persoane care au participat la eveniment.

Ulterior, turneul Adria Tour a fost suspendat.

ADVERTISING

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇