Decizia luată de Naomi Osaka în privința participării la Wimbledon

Decizia luată de Naomi Osaka în privința participării la Wimbledon
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Naomi Osaka (2 WTA) figurează încă pe tabloul turneului de Mare Şlem de la Wimbledon şi nu a anunţat că nu va participa la competiţie, au declarat miercuri organizatorii turneului londonez, potrivit AFP.

Sally Bolton, directorul general al All England Club, a declarat că Osaka va participa la turneul care începe pe 28 iunie. ”Am contactat echipa ei, nu am vorbit cu Naomi. Deocamdată ea este înregistrată la turneu şi nu am primit confirmarea că nu va participa”, a spus Bolton.

La începutul lunii, Naomi Osaka a declarat forfait pentru turneul WTA de la Berlin, care a debutat pe 14 iunie, după retragerea controversată de la Roland Garros.

ADVERTISING

Osaka, numărul 2 mondial, a generat un şoc în lumea tenisului refuzând să participe la conferinţele de presă de la Roland Garros, "pentru a-şi menţine sănătatea mintală".

Sancţionată cu o amendă de 15.000 de dolari, ea a fost ameninţată totodată cu excluderea, nu doar de la turneul parizian, ci şi de la alte competiţii de Mare Şlem.

În urma acestei creşteri bruşte de tensiune, Naomi Osaka a preferat să părăsească turneul parizian, după ce a explicat că a traversat "lungi perioade de depresie" începând din 2018. 

ADVERTISING

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!