David Popovici reacționează după calificarea în finală la 200 metri liber: "Erau singurele mele dorințe!"

David Popovici reacționează după calificarea în finală la 200 metri liber: "Erau singurele mele dorințe!"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

David Popovici a reacționat, luni, după calificarea în finala probei de 200 de metri liber la Campionatele Mondiale de la Fukuoka, din Japonia.

Înotătorul român va lupta pentru medalii după ce a terminat semifinala cu cel mai bun timp, de 1:44.70.

După probă, Popovici a vorbit și a spus că pe finalul cursei a sprintat pentru a fi sigur de calificarea în finală.

"Singurele mele dorințe erau să-mi iasă bazinele, proba așa cum am calculat-o. Îmi doream să mă calific primul. Uite că de data asta aveam și un obiectiv pentru a-mi asigura cumva calificarea. Am vrut să termin primul semifinala pentru a ști că voi intra oricum în ultimul act.

ADVERTISING

M-am simțit bine, n-a fost ușor, niciodată nu-i ușor. De dimineață, când terminasem proba, era un bazin de relaxare unde o să mă duc și acum curând. Și m-am întâlnit cu câțiva competitori și ziceau e ușor, ușor. Nu, nu, chiar nu e ușor.

De dimineața am înotat mai încet a doua jumătate a cursei. Spre final am sprintat un pic ca să nu cumva să fiu atât tâmpit încât să nu mă calific.

Apa e bună, dar e foarte rece, nu știu ce au japonezii de o fac așa, dar ajută. Publicul japonez e foarte diferit de publicul european. Parcă europenii noștri sunt mai fanatici, țipă, se mișcă mai tare, se agită. Dar e clar că japonezilor le place foarte mult înotul și sportul, iar asta se vede", a spus David Popovici, conform gsp.ro.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇