Cum poate redeveni Rafa Nadal lider mondial ATP după Mastersul de la Paris

Cum poate redeveni Rafa Nadal lider mondial ATP după Mastersul de la Paris
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rafael Nadal va reveni în competițiile sportive odată cu Mastersul de la Paris, turneu ATP de 1000 de puncte, care va începe de luni, primul turneu la care ia parte Rafa după cel de la US Open și mai ales după nașterea primului său copil.

Ibericul îl poate detrona la finele acestui turneu pe conaționalul său Carlos Alcaraz, însă are nevoie neapărat de un triumf în sala de la Paris-Bercy, un triumf care ar veni în premieră în cariera lui Nadal.

Chiar și așa, pe lângă triumful lui Nadal, acesta ar avea nevoie și ca Alcaraz să piardă înainte de semifinale pentru ca liderul mondial să se schimbe.

ADVERTISING

Daniil Medvedev s-a calificat pentru Turneul Campionilor. Cine se bate pentru ultimele două locuri

Nadal are un prim tur liber la Paris, apoi va întâlni învingătorul dintre Paul și Bautista Agut. În semifinale, el poate da peste marele rival Djokovici.

După turneul de la Paris, va urma Turneul Campionilor de la Torino, acolo unde din nou Nadal este prezent și sunt în joc în jur de 1250 de puncte pentru un succes. Nadal este pe 2 în clasament cu 5810 puncte, în timp ce Alcaraz are 6730 de lungimi.

Tsitsipas și Ruud au, de asemenea, o șansă matematică de a fi încă numărul unu la sfârșitul anului, dar nu și după Paris, doar la finele ATP Tour Finals.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!