CSM București a fost învinsă în ultima etapă din grupele principale ale Ligii Campionilor la handbal feminin, în deplasarea din Danemarca, la Odense, ratând șansa calificării în sferturile de finală.
Fetele antrenate de Adi Vasile au avut o zi foarte proastă pe parchetul din nordul Europei, acolo unde au fost dominate clar de daneze. A fost 16-11 la pauză, pentru ca partea secundă să aducă un soi de reviriment în tabăra românească.
Nu a fost însă suficient, chiar dacă CSM a câștigat partea secundă, 14-13, însă rezultatul final a fost de 29-25 pentru scandinave. Campioana României ratează calificarea în sferturi, acolo unde vor merge direct Gyor și Odense.
CSM termină grupa A pe locul 4, la egalitate de puncte cu Brest, 17, însă franțuzoaicele au avantajul victoriilor din cele două meciuri directe.
Gruparea din capitala României va evolua în play-off cu Krim Ljubljana, iar în sferturi va avea parte de un duel pentru Final Four cu cea mai bună formație din faza grupelor, Metz.