CSA Steaua merge la TAS pentru a obține dreptul de a promova în Liga 1

CSA Steaua merge la TAS pentru a obține dreptul de a promova în Liga 1
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După ce Federația Română de Fotbal a anunțat ferm că gruparea de ligă secundă CSA Steaua nu are voie să promoveze în L1, căci este o echipă departamentală, care aparține Ministerului Apărării Naționale, Iulian Miu, fost important jucător stelist, acum oficial la Steaua, vine și spune că echipa va merge la TAS să-și ceară dreptatea.

Și asta pentru că CSA a prins play-offul de promovare în L1, iar militarii chiar visează să revină în prima ligă încă de la primul sezon de încercare. Însă, așa cum este stipulat în acest moment, Legea Sportului e clară, iar Steaua nu are dreptul de a promova!

ADVERTISING

Iulian Miu, fostul fundaș stelist, acum aflat în conducerea clubului, spune că acesta va merge la TAS cu un dosar bine documentat: „Pregătim dosarul pentru licența de Liga 1 și vom vedea. Să vedem și noi care este decizia. În cazul în care va fi refuzat, eu voi insista să mergem la TAS. Este dreptul nostru! Să judece o instanță superioară. Până la urmă, peste 60% dintre echipele din România sunt susținute din bani de la buget. Și noi avem și alte surse de finanțare. Avem sponsori importanți, obținem bani și din vânzarea de bilete”, a declarat Miu într-o intervenție la televiziunea TelekomSport.

ADVERTISING

Suporterii steliști au spus de mai multe ori că UEFA nu interzice cluburilor deținute de stat și a celor departamentale, așa cum și este formația denumită CSA Steaua, să evolueze în primele ligi profesioniste naționale.

”Considerăm că această chestiune extrem de larg dezbătută, cu privire la posibilitatea unui club de drept public, în general, CSA Steaua, în cazul particular, a fost deja clarificată. Reamintim însă că, din punct de vedere legal, CSA Steaua nu are drept de promovare în Liga 1 și, implicit, în situația în care va obține meritul sportiv de a promova în Liga 1, clubul nu va putea exercita acest drept”, a fost comunicatul extrem de limpede al celor de la FRF.

ADVERTISING

În acest moment, CSA ocupă un loc de baraj, locul 4, cu 37 de puncte la activ.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!