Cristi Balaj vine cu o veste excelentă pentru CFR Cluj

Cristi Balaj vine cu o veste excelentă pentru CFR Cluj
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele clubului CFR Cluj, Cristi Balaj, le-a oferit o veste excelentă fanilor.

Balaj a anunțat că ardelenii discută modernizarea arenei din Gruia cu o firmă care va construi încă o tribună.

„Avem discuții în acest sens, avem planuri în viitor. S-a discutat deja cu un constructor care dorește să vină alături de clubul nostru, este o firmă din străinătate, o firmă care dorește să-și asocieze imaginea cu CFR Cluj”, a spus Balaj, conform Sport.ro.

De asemenea, Balaj a vorbit și despre asistența redusă de la meciul cu FC Argeș.

ADVERTISING

„A fost foarte frig aseară, plus meciul târziu, la ora 21:00. Lucrăm la experiența spectatorilor la stadionul nostru. Din punct de vedere al condițiilor, sistemul fast-food începe să fie dezvoltat. Din păcate, nu controlăm temperaturile și ora târzie, fiind o zi de luni, oamenii au preferat să stea în fața televizorului”, a mai spus Balaj.

Arena din Gruia are o capacitate de 22.198 de locuri, dintre care 14.611 acoperite.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!