Costel Gâlcă dă cărțile pe față în privința ofertei primite de la CFR Cluj

Costel Gâlcă dă cărțile pe față în privința ofertei primite de la CFR Cluj

Fostul campion cu FCSB în 2015 în Liga 1, echipă cu care a realizat tripla în acel sezon, campionat – Cupă – Cupa Ligii, Costel Gâlcă a vorbit duminică despre ceea ce s-a tot vehiculat în presă, și anume o ofertă concretă venită din partea ardelenilor, după îndepărtarea lui Edi Iordănescu.

După ce și-a încheiat contractul cu danezii de la Vejle BK, Gâlcă a revenit în țară, spune că s-ar întoarce în Liga 1 dacă ar primi o ofertă concretă și tentantă, însă a negat orice fel de negociere, tatonare sau discuție cu oficialii clujeni.

ADVERTISING

Un nou transfer controversat realizat de CFR Cluj în Liga 1 - presă

”N-am fost căutat de nimeni de la club, n-au existat tatonări nici măcar prin intermediari. -Discuțiile- au existat doar în presă. M-aș întoarce să lucrez acasă, însă nu doar la CFR, care e campioana României și o formație puternică. Am contacte în această perioadă peste hotare, analizez variantele pentru continuarea carierei”, a vorbit pentru cotidianul Gazeta Sporturilor fostul mare jucător român, mijlocaș în Generația de Aur.

Costel Galca la Steaua by Cristi Otopeanu

În ultimele zile au fost mai multe informații în presă conform cărora Gâlcă ar avea un contract pus pe masă de către conducerea din Gruia, cu un salariu de 25.000 de euro lunar, un bonus de 150.000 de euro dacă echipa ajunge în Champions League sau unul de 100.000 de euro dacă gruparea bifează participarea în grupele Europa League.

ADVERTISING

În Danemarca, Gâlcă a readus-o pe Vejle în prima ligă daneză, bifând 82 de partide pe bancă, cu un bilanț de 36 de victorii, 23 de egaluri și 23 de înfrângeri. A mai antrenat pe Almeria B, România Under 17, Espanyol, Al Taawon și Al Fayha.

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

O triplă campioană de Mare Șlem a fost eliminată surprinzător în prima rundă de la Roland Garros

Surpriză uriașă în Final Four-ul de la Budapesta. Gyor pierde la loviturile de la 7 metri în semifinalele Ligii Campionilor (Video)

ADVERTISING

Atac armat în faţa unei săli de concerte din Miami: Cel puţin doi morţi şi 20 de răniţi

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!