Cosmin Contra dezvăluie situația reală de la Dinamo: "Nu avem bani nici de pizza! Vreau să plec"

Cosmin Contra dezvăluie situația reală de la Dinamo: "Nu avem bani nici de pizza! Vreau să plec"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Antrenorul lui Dinamo, Cosmin Contra, a vorbit cu cărțile pe față despre situația grupării din Ștefan cel Mare.

Contra a afirmat că a fost păcălit de investitorii spanioli, care nu și-au onorat niciuna dintre promisiunile făcute.

"Am venit la Dinamo și mi s-a promis marea cu sarea de către Melero și Cortacero. Mi-au promis că se vor face investiții infrastructură, că se va face o academie nouă, că se face stadionul nou, că vor fi investiții la nivel de echipă… În principiu, la nivel de echipă, s-au adus jucători buni pe contracte bune la nivelul României. Mi s-a promis un proiect foarte serios.

ADVERTISING

Cosmin Contra, jucătorii noi și cei din jurul meu nu au primit niciun măcar un euro! Nimeni nu a luat un euro de când a venit la echipă. În fiecare săptămână au fost promisiuni că vor veni banii și că se vor achita salariile la zi. Dar nu s-a întâmplat. Eu nu am luat nici măcar un euro. Din contră, am cheltuit 20.000 de euro din buzunarul meu pentru a plăti diverse lucruri", a spus Contra pentru Gsp.

Apoi, Contra a afirmat ca Dinamo nu are bani nici măcar pentru a plăti mâncarea jucătorilor.

"Situația este foarte complicată. Din păcate, nu sunt probleme doar la prima echipă. Există probleme la copii și juniori, la furnizori.. Nu avem bani să luăm pizza după meciuri ca să dăm jucătorilor, cu o zi înainte de meci nu știm dacă avem bani ca să mergem în deplasări! Situația este foarte grea și foarte dificilă! Lumea trebuie să înțeleagă că e o situație dificilă!

ADVERTISING

De două luni și jumătate mi se întâmplă numai probleme la echipă. Sufăr enorm pentru că am venit cu inima deschisă la Dinamo, am crezut într-un proiect măreț. Încerc din toate puterile să țin corabia pe linia de plutire. Dau bani de la mine… Eu nu am luat niciun euro în aceste trei luni de zile! Lucrurile au degenerat în asemenea hal și nu a depins doar de mine…", a adăugat Contra.

El a precizat că își dorește să plece și caută o soluție împreună cu conducerea clubului.

"Sunt niște negocieri și vom vedea ce se va întâmpla. Sunt niște condiții normale… Crede-mă, ceea ce am cerut nu este exagerat. Am cerut ceva de bun simț. Eu am contract și nu îmi voi da demisia. Vreau să ajungem la o înțelegere pe cale amiabilă ca să plec! Ei își doresc același lucru. Trebuie să ajungem la un numitor comun cât mai repede. Până atunci sunt antrenorul echipei și pregătesc meciul cu FC Voluntari cât mai greu. Nu depinde doar de mine. Eu cred că, din partea ambelor parți e această dorință de a ajunge la o înțelegere și fiecare să meargă pe drumul lui", a încheiat Contra.

ADVERTISING

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate aricolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇