Compania pe care Simona Halep o acuză că i-a furnizat suplimentul contaminat se apără: "Nu conținea roxadustat! N-am înșelat pe nimeni!"

Compania pe care Simona Halep o acuză că i-a furnizat suplimentul contaminat se apără: "Nu conținea roxadustat! N-am înșelat pe nimeni!"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Konstantino Koveos, unul dintre proprietarii firmei Quantum Nutrition – de unde a provenit suplimentul despre care Simona Halep a declarat la procesul pentru dopaj că a fost contaminat cu roxadustat -, a reacționat la informația că sportiva noastră pregătește un proces împotriva companiei pentru daune.

El susține că „nu există dubii” în privința deciziei pe care a luat-o ITIA în procesul Simonei Halep, pe care fostul număr 1 mondial o va ataca la TAS. De asemenea, Koveos a spus despre testele realizate de Jean-Claude Alvarez, un reputat toxicolog, sunt „teste îndoilnice”.

ADVERTISING

Mai mult, Konstantino Koveos a declarat că produsul Keto MCT, pe care l-a ingerat Simona Halep, nu se mai produce în momentul de față, dar suplimentul "nu conținea roxadustat", potrivit testelor realizate pe el.

"Ați văzut dosarul de la tribunal. Ați văzut acolo că nu sunt alte lucruri privind compania noastră. Orice altceva în afară de ceea ce este în dosar sunt păreri. Dacă ITIA a luat o decizie finală înseamnă că aia e decizia finală. Nu există dubii! Dacă ne-am apuca să contestăm deciziile ITIA vă puteți imagina ce s-ar întâmpla cu toate celelalte cazuri de dopaj din istorie?! Ar exploda toate. Practic, ajungem să punem la îndoială credibilitatea ITIA. Dacă fiecare s-ar testa în propriul laborator privat ajungi să obții rezultatul pe care ți-l dorești, nu?!

ADVERTISING

Doctorul Alvarez, da. Și el a făcut niște teste îndoielnice, dacă i-ați citit documentarea. Am vorbit cu avocații de la ITIA și ne-au spus să nu vorbim cu nimeni. În documentul de 126 de pagini, numele noastre au fost anonimizate. E foarte interesant că oamenii au ajuns să știe cine suntem dacă identitatea noastră a fost scoasă din dosar… Iar informația a apărut în România, ceea ce înseamnă că sursa este din România. Avocații noștri ne-au spus că rolul nostru se oprește la procesul de la ITIA. Dacă ea (n.r. - Halep) dorește să facă apel, e treaba ei.

ADVERTISING

Nu putem să vorbim foarte multe despre caz, dar suntem în legătură cu avocații noștri. Inclusiv în dimineața asta am discutat. Nu înțeleg de unde vin lucrurile astea. Sunt destul de sigur că media adaugă informații de la ea.

(n.r. - produsul Keto MCT) Nu-l avem. Acel supliment a fost produs în 2018. A fost produs în 2018 și apoi ne-am oprit să-l mai producem pentru că nu mai era un produs pe care voiam să-l vindem.

Potrivit testelor făcute de ITIA, nu potrivit testelor noastre! Produsul nu conținea niciun Roxadustat! Găsiți totul în dosarul de 126 de pagini. Asta ne-au spus avocați să le spunem tuturor. Citiți dosarul! Acolo e decizia finală. Noi nu avem nicio legătură cu povestea asta. Nu suntem vinovați!", a spus Konstantino Koveos, într-o investigație realizată de Gazeta Sporturilor.

Fratele lui Konstantino, John Koveos, a fost citat ca martor al ITIA în procesul Simonei Halep, în care sportiva a primit o suspendare de patru ani pentru dopaj cu roxadustat.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!