Clasamentul all-time al golgheterilor Ligii Campionilor: Messi a ajuns la 121 de goluri

Clasamentul all-time al golgheterilor Ligii Campionilor: Messi a ajuns la 121 de goluri

Argentinianul Lionel Messi a marcat al 121-lea său gol în Liga Campionilor la fotbal, marţi seara, cu ocazia meciului câştigat pe teren propriu de echipa sa, Paris Saint-Germain, în faţa formaţiei Manchester City (scor 2-0).

Messi (34 ani), aflat la prima sa reuşită în tricoul lui PSG, grupare cu care a semnat luna trecută, după despărţirea de FC Barcelona, a trimis balonul în plasă în minutul 74, cu o execuţie perfectă de la marginea careului, în urma unei combinaţii cu Kylian Mbappe. Parizienii au deschis scorul în prima repriză, prin senegalezul Idrissa Gueye (8)

ADVERTISING

Tot marţi, atacantul francez Karim Benzama a înscris al 72-lea său gol în cea mai importantă competiţie continentală intercluburi, însă reuşita sa din penalty nu a ajutat-o prea mult pe Real Madrid, învinsă surprinzător pe teren propriu de Sheriff Tiraspol (1-2).

Clasamentul golgheterilor actualei ediţii a Ligii Campionilor este dominat de franco-ivorianul Sebastien Haller, atacantul echipei Ajax Amsterdam, care a înscris al cincilea său gol, marţi, în meciul cu Beşiktaş Istanbul (2-0), urmat de francezul Christopher Nkunku (RB Leipzig), cu patru reuşite.

ADVERTISING

Clasamentul all-time al golgheterilor Champions League se prezintă astfel:
135 goluri: Cristiano Ronaldo (Portugalia/Real Madrid, Juventus Torino, Manchester United)
121 goluri: Lionel Messi (Argentina/FC Barcelona, Paris Saint-Germain)
75 goluri: Robert Lewandowski (Polonia/Borussia Dortmund, Bayern Munchen)
72 goluri: Karim Benzema (Franţa/Olympique Lyon, Real Madrid)
71 goluri: (+) Raul Gonzalez (Spania/Real Madrid, Schalke 04),
56 goluri: (+) Ruud van Nistelrooy (Olanda/PSV Eindhoven, Manchester United, Real Madrid)
50 goluri: (+) Thierry Henry (Franţa/AS, Monaco, Arsenal Londra, FC Barcelona)
49 goluri: Thomas Muller (Germania/Bayern Munchen)
48 goluri: Zlatan Ibrahimovic (Suedia/Ajax Amsterdam, Juventus, Internazionale Milano, Barcelona, Paris Saint-Germain, Manchester United, AC Milan)
48 goluri: (+) Andrei Şevcenko (Ucraina/Dinamo Kiev, AC Milan, Chelsea)
46 goluri: (+) Filippo Inzaghi (Italia/Juventus Torino/AC Milan)
....
Jucătorii precedaţi de semnul (+) s-au retras din activitate.

ADVERTISING

Clasamentul marcatorilor actualei ediţii a Ligii Campionilor:
5 goluri: Sebasien Haller (Ajax Amsterdam)
4 goluri: Christopher Nkunku (RB Leipzig)
3 goluri: Mohamed Salah (Liverpool)
2. goluri: Steven Berghuis (Ajax Amsterdam), Robert Lewandowski (Bayern Munich), Roberto Firmino (Liverpool), Hans Vanaken (FC Bruges)
....

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇