CFR Cluj a propus un moment zero în Liga 1.
Directorul de scounting Marius Bilașco a propus schimbarea regulamentului în așa fel încât echipele care nu au propriile stadioane și un gazon bun să nu mai fie primite în Liga 1.
Bilașco spune că echipele care nu întrunesc aceste condiții nu ar trebui să aibă drept de promovare.
"Ar trebui un moment zero! Să nu existe nicio derogare de la niciun regulament. Ar trebui aplicat la sânge. Nu ai teren care să îndeplinească criteriile, nu poți să promovezi în Liga 1. Sunt echipe care primesc derogări la derogări.
Sunt de doi ani în Liga 1 și nu știi unde joci. Nu am nimic cu ei, dar e simplu. Ai stadion, joci în Liga 1. Ai teren, poți să joci", a spus Bilașco la Look Sport.
Chindia Târgoviște, Hermannstadt și Academica Clinceni sunt echipele din Liga 1 care în acest sezon au fost nevoite să se mute și pe alte stadioane. Chindia și Hermannstadt au stadioanele în reconstrucție, iar Clinceniul nu are instalație de nocturnă.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: