CFR Cluj răspunde după ce FC Botoșani a anunțat că a dat-o în judecată

CFR Cluj răspunde după ce FC Botoșani a anunțat că a dat-o în judecată
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Conducerea clubului CFR Cluj a explicat situația datoriei către FC Botoșani, după ce șefii moldovenilor au anunțat că i-au dat în judecată pentru recuperarea sumei.

Directorul de scouting Marius Bilașco a precizat că suma nu le-a fost plătită celor de la FC Botoșani deoarece CFR nu a încasat încă banii de pe transferul lui Mihai Bordeianu de la clubul arab Al Qadisiyah.

"E un întreg circuit aici cu arabii. Și noi depindem de niște plăți care trebuiesc făcute. Deocamdată și noi așteptăm banii", a spus Bilașco pentru Look Sport.

ADVERTISING

Patronul formației FC Botoșani, Valeriu Iftime, a anunțat că „i-a dat în judecată” pe ardeleni pentru că nu au plătit procentele aferente după transferul lui Mihai Bordeianu în Arabia Saudită.

Potrivit spuselor lui Iftime, CFR Cluj le datorează celor de la FC Botoșani 150 de mii de euro.

„Domnul Marius Bilașco mai bine ar spune public de ce nu am primit banii de la ei pentru cele 15 la sută din procentele pe care le mai dețineam pentru Bordeianu. L-au vândut la arabi, iar noi trebuia să încasăm 150.000 de euro.

ADVERTISING

De ce nu ne-au dat banii? I-am dat în judecată, dar președintele meu mi-a spus de la început să pregătim actele pentru judecată deoarece era convins că cei de la CFR Cluj nu ne vor da banii. Și uitați că a avut dreptate, Nu este problema mea că Bordeianu nu mai este la arabi. Altele au fost problemele de nu a stat acolo, dar nu e treaba mea să vorbesc”, a spus Iftime pentru ProSport.

Mihai Bordeianu a fost cedat de CFR Cluj la Al Qadisiyah pentru 1 milion de euro, iar FC Botoșani trebuia să primească 15% din sumă.

ADVERTISING

Între timp, Bordeianu a revenit sub formă de împrumut la CFR Cluj.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!