CFR Cluj l-a ofertat pe Mircea Lucescu: I-a promis acțiuni și un nou stadion

CFR Cluj l-a ofertat pe Mircea Lucescu: I-a promis acțiuni și un nou stadion
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj i-a făcut o ofertă concretă lui Mircea Lucescu.

Fosta campioană l-a ofertat pe Mircea Lucescu în vară, înainte să-l numească pe Andrea Mandorlini, potrivit Fanatik Superliga.

Sursa citată anunță că Neluțu Varga s-a întâlnit cu Mircea Lucescu și i-a propus controlul total al clubului.

Mai mult, Varga a încercat să-l ademenească și cu acțiuni la CFR Cluj și cu un nou stadion de 30 de mii de locuri.

Totuși, Lucescu a refuzat la acel moment oferta. Întrebat dacă între timp s-a răzgândit, după plecarea de la Dinamo Kiev, Lucescu a menționat că nu dorește să revină în România.

ADVERTISING

"Nu, nu se pune problema. Nici nu se putea să vin. Nu îmi doresc să mă întorc în România", a spus Lucescu în momentul în care a fost întrebat dacă vrea să vină la CFR Cluj.

Mircea Lucescu și-a dat demisia săptămâna aceasta de la Dinamo Kiev după înfrângerea din derby-ul cu Sahtior.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇