CFR Cluj a reușit să recupereze un jucător important, care a atins din nou parametrii fizici optimi pentru a evolua.
Ciprian Deac s-a întors pe teren în amicalul Hermannstadt și a fost titular pentru prima oară după patru luni.
Ajuns la 37 de ani, Deac este din nou la parametrii fizici optimi și va fi o soluție pentru Andrea Mandorlini.
Deac s-a accidentat într-un meci cu Sepsi din luna aprilie, iar apoi a avut noi probleme medicale și a ratat tot cantonamentul din vară.
"Uitasem cum e să simți emoțiile, cu toate că a fost un meci amical, sunt niște emoții plăcute și îmi era dor de aceste emoții pentru că ultimul meci l-am jucat acum patru luni și a trecut ceva timp.
A fost o perioadă grea pentru că după ce mi-am revenit cu umărul am tras foarte mult, am grăbit foarte mult refacerea. Când să intru s-a întâmplat cu genunchiul, după care a trebuit să o iau de la zero. Am pierdut cantonamentul care din punctul meu de vedere este foarte important. E benzina pe un campionat, pentru un tur sau un retur în cazul unui jucător de fotbal", a spus Deac.
Absența lui Deac s-a văzut din plin la CFR Cluj, care a suferit atât la fazele fixe cât și pe jocul pozițional.