CFR Cluj a dat răspunsul în privința plecării lui Dan Petrescu: Anunțul conducerii

CFR Cluj a dat răspunsul în privința plecării lui Dan Petrescu: Anunțul conducerii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj a oferit un răspuns ezitant, care lasă loc de interpretări, în privința viitorului lui Dan Petrescu (55 de ani).

Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, ar putea pleca de la echipa din Gruia la finalul sezonului, după ce echipa a ratat titlul pentru prima dată în șase ani. Există informații că „Bursucul” și-ar dori să plece, iar conducerea clubului a fost întrebată despre viitorul antrenorului.

CFR Cluj a oferit răspunsul, prin vocea președintelui Cristi Balaj, care n-a fost deloc unul concret.

ADVERTISING

"(n.r. pleacă Dan Petrescu?) Avem meciuri importante încă de disputat sper că în urma jocului de azi (Sepsi – U Cluj) și de duminică (CFR Cluj – Farul) să fim calificați în competițiile europene. Din acest punct de vedere, mai ales că suntem cap de serie, fotbalul românesc are nevoie de CFR Cluj să evolueze într-o competiție europeană și să aibă cel puțin același parcurs ca în sezonul precedent", a declarat Cristi Balaj, conform Fanatik.

Dan Petrescu antrenează CFR Cluj, cu pauze scurte în care le-a pregătit pe Guizhou Hengfeng și Kayserispor, din 2017 până în prezent și are contract până în 2024.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!