Simona Halep a părăsit turneul de la Roma în turul doi și va avea la dispoziție zece zile pentru a pregăti cel de-al doilea Grand Slam al anului, Roland Garros.
Tenismena noastră nu va lua parte săptămâna viitoare la niciun turneu, urmând a reveni pe teren cu ocazia Grand Slam-ului de la Paris.
Roland Garros 2022 este programat în perioada 22 mai - 5 iunie.
După Roland Garros, la care Simona n-a luat parte anul trecut din cauza unei accidentări, fostul lider WTA nu are nimic în program, deocamdată, până la Wimbledon, care se va disputa între 27 iunie și 10 iulie.
Simona Halep a fost eliminată, miercuri noaptea, în turul doi al turneului de la Roma, fiind învinsă de Danielle Collins.
6-7 (1), 3-6 este scorul cu care Simona a pierdut confruntarea de la Foro Italico.