Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mirel Rădoi a avut o primă reacție după auzul veștii anulării partidei care trebuia să se dispute duminică seara între trupa noastră și Norvegia în Nations League.
O veste care a dat planurile peste cap naționalei noastre, nevoită acum să aștepte până pe 18 noiembrie pentru următorul joc, în deplasare la Irlanda de Nord.
Decizie neașteptată luată de Mirel Rădoi în ziua în care trebuia să aibă loc partida cu Norvegia
"Sincer, am fost surprins, dar, oarecum, mă gândeam la o astfel de decizie, pentru că, în urmă cu câteva zile, naționala Israelului a ajuns în Norvegia și nu s-a disputat acea partidă amicală. Mă gândeam că pot urma aceste consecințe legate de plecarea lor din țară. În schimb, mă gândeam că poate fi reprogramat, dar am văzut regulamentul și, în momentul de față, nu se mai poate pune problema.
Nu diferă foarte mult strategia acum. Față de ceea ce pregătisem, am găsit puncte comune între cele trei meciuri - Belarus, Norvegia și Irlanda de Nord. Faptul că ambele echipe în momentul, când încearcă să facă presiune în jumătatea noastră, vin cu doi atacanți. Nu cred că a trebuit să schimbăm foarte multe, doar a trebuit să ne adaptăm din punct de vedere psihologic", puncta Rădoi duminică într-un interviu VIDEO pentru FRF TV.
Trebuie spus că dacă România câștigă la masa verde partida cu Norvegia, va ajunge la 7 puncte și va avea șanse chiar la locul 1 în grupă, dacă va trece miercuri de Irlanda de Nord, și dacă duminică Austria nu învinge pe britanici.
D.A.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Planul de urgență pe care Norvegia îl are după anularea meciului cu România
Simona Halep dezvăluie decizia luată după eșecul de la Roland Garros: "Direct la gunoi!"
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.