Simona Halep a oferit prima reacție după victoria obținută în meciul cu Yulia Putintseva, din cadrul sferturilor de finală ale turneului de la Roma.
Tenismena noastră se declară dezamăgită că a câștigat meciul prin abandon și dezvăluie că-și dorește mult să triumfe în capitala Italiei.
"Nu a fost un final de meci pe care noi ni-l dorim vreodată, pentru că o accidentare este grea pentru orice jucător. Îmi pare rău pentru ea, a jucat foarte bine la US Open. Din punctul meu de vedere am jucat un tenis bun, am fost și agresivă, dar am și înălțat mingea când a trebuit. Serviciul a mers foarte bine. O să iau ce e pozitiv și mă bucur că am simțit terenul mult mai bine decât în meciul de ieri.
Cu siguranță am jucat mai bine de la meci la meci. Astăzi am avut mai mult timp să lovesc mingea, așa cum îmi place. Îmi doresc foarte mult acest trofeu, este unul dintre preferatele mele. Încerc, cât se poate de mult, să-l câștig. Am meciuri grele până să mă gândesc la trofeu"
Simona Halep, la Digi Sport
6-2, 2-0 era scorul în favorea Simonei atunci când jucătoarea din Kazahstan, aflată pe locul 30 în clasamentul WTA, a decis să nu mai continue din cauza unei probleme la spate.
Mâine, Simona va reveni pe terenul de la Roma, urmând a o întâlni în semifinale pe învingătoarea disputei dintre Garbine Mugurza și Victoria Azarenka.
Simona a ajuns de două ori în finală la Foro Italico, de fiecare dată fiind învinsă de Elina Svitolina.
Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro: