Ce-a declarat selecționerul Irlandei de Nord înaintea meciului cu România

Ce-a declarat selecționerul Irlandei de Nord înaintea meciului cu România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Selecţionerul echipei Irlandei de Nord, Ian Baraclough, s-a arătat ”foarte mulţumit” de felul în care se pregătesc jucătorii săi pentru meciurile cu România şi Norvegia, din Liga Naţiunilor la fotbal, potrivit site-ului Federaţiei nord-irlandeze.

Tehnicianul a relatat că jucătorii au avut o sesiune de pregătire ”vie”, marţi, pe terenul Civil Service din estul Belfastului, iar marţi s-au antrenat la stadionul Windsor Park.

Nu există probleme cu accidentările înaintea meciului cu România, de vineri, de la Bucureşti (Arena Naţională, ora 21:45). Joel Cooper a primit o lovitură la cap în weekend, jucând pentru echipa sa de club Oxford United, dar a luat parte la antrenamentul de marţi dimineaţa.

ADVERTISING

''Unul sau doi jucători trebuie să fie atenţi, deoarece se pregătesc de doar două săptămâni. Iar alţii nu s-au pregătit atât de mult pe cât aş fi vrut să reducem diferenţa'', a afirmat Baraclough.

Selecţionerul a precizat că jucătorii şi staff-ul au avut marţi o şedinţă de ''re-focus'', după lunga pauză din fotbalul internaţional.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte echipa Irlandei de Nord în data de 4 septembrie (ora 21:45), la Bucureşti, iar pe 7 septembrie (ora 21:45), la Klagenfurt, va înfrunta reprezentativa Austriei, în primele sale două partide din noua ediţie a Ligii Naţiunilor. Irlanda de Nord va întâlni Norvegia, la Belfast, pe 7 septembrie.

ADVERTISING

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇