Campionatul European de handbal: Eșec surprinzător pentru Ungaria

Campionatul European de handbal: Eșec surprinzător pentru Ungaria
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Campionatul European de handbal feminin continuă și duminică, iar primele rezultate ale serii sunt cu siguranță surprinzatore.

În meciul din grupa A, Croația, echipa care în prima rundă ținuse în șah în prima repriză campioana mondială și europeană Norvegia, a învins Ungaria, una dintre favoritele la titlu, scor 21-18. În această grupă, trei națiuni au 2 puncte după câte o victorie, în timp ce Elveția este codașa, cu 0 puncte. De la 21.30 urmează meciul Norvegia – Elveția.

De partea cealaltă, în grupa B, Suedia a desființat țara gazdă Slovenia, chiar la Ljubljana, scor 33-22, asta deși în primul meci, slovenele trecuseră de Danemarca, una dintre țările nordice cu mare tradiție în acest sport.

ADVERTISING

Suedia are 4 puncte din 4, Slovenia două lungimi, iar Danemarca și Serbia au 0, dar ele se vor înfrunta tot duminică seara, de la 21.30.

România continuă mâine aventura la aceste Europene, cu jocul său împotriva campioanei olimpice Franța, de la 21.30, LIVE pe SpotMedia.ro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇