Bornele uluitoare stabilite de Carlos Alcaraz, după triumful superb din finala de la Australian Open

Bornele uluitoare stabilite de Carlos Alcaraz, după triumful superb din finala de la Australian Open
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Carlos Alcaraz a intrat definitiv în istoria tenisului după triumful repurtat duminică la Australian Open, într-o finală epică disputată în fața marelui Novak Djokovici.

Au fost 4 seturi intense și pe muchie de cuțit la Melbourne, acolo unde Carlitos, liderul mondial ATP, s-a impus cu scorul de 2-6, 6-2, 6-3, 7-5, în puțin peste 3 ore de luptă intensă.

Cu acest meci, ibericul a atins mai multe borne impresionante, doborând și un record uluitor, care data din 1938. Alcaraz a devenit, la 22 de ani și 258 de zile, cel mai tânăr jucător din istoria tenisului masculin care se impune la toate cele 4 turnee de Grand măcar o dată, așa numitul Career Grand Slam, întrecându-l pe Don Budge, care a reușit această performanță la 22 de ani și 355 de zile, în 1938.

De asemenea, tenismenul spaniol l-a egalat astfel pe Bjorn Borg la numărul de turnee majore câștigate, în era Open, înainte împlinirea vârstei de 23 de ani, cu 7 trofee lin panoplie.

Jucătorul născut în Murcia a intrat tot azi într-un cerc extrem de select de doar 6 oameni în istoria tenisului care au bifat acest Career Grand Slam de care vorbeam mai sus, după Rod Laver, Andre Agassi, Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovici.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!