Fostul mare fotbalist Basarab Panduru are deja motive de nemulțumire la adresa lui Edi Iordănescu.
Pe Panduru îl deranjează faptul că Iordănescu alege să se laude cu performanțele sale în multe momente.
Astfel, Panduru i-a transmis lui Iordănescu să nu uite că nu a fost prima opțiune pentru CFR Cluj și FCSB, ultimele echipe pe care le-a antrenat.
”Totul a fost de un mare secretism. Nimeni a zis nimic. Mă aşteptam să fie ceva pompos acolo… să văd ceva, dar până la urmă nimic. Gâlcă avea ca şi el, clauza. Nu are clauze acolo la telefoane, schimbări. Nu era mai important să rezolvi asta prima dată? Dar Gigi nu accepta asta, tocmai de asta nu s-a pus aşa ceva în contract. Dacă se bagă mâine Gigi la echipă, pleacă Edi, şi ce?
Nici eu nu cred că prin venirea lui se mai fac schimbările acelea. Edi are o seriozitate, asta îmi arată mie de fiecare dată când îl văd, uneori chiar dusă la extremă. Parcă câteodată este nemulţumit că nu este apreciat cum vrea el. Şi încearcă să ne repete ce lucruri face el, de parcă noi nu ştim. Are stilul acela de a le băga pe toate. Nu am luat gol, am făcut aia şi aia… Le înşiră. Oricine se duce la Cluj este campion.
El a venit la Cluj pe parcursul campionatului pentru că lucrurile nu mergeau bine, dar nu l-au luat de la început. La fel a venit la FCSB, dar nu l-au luat de la început, deşi el era liber de contract”, a declarat Basarab Panduru la Telekom Sport.
Edi Iordănescu va debuta pe banca FCSB luni, de la ora 21:30, contra lui Sepsi.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: