Barcelona o umilește pe Real Madrid în El Clasico

Barcelona o umilește pe Real Madrid în El Clasico
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FC Barcelona a umilit-o pe Real Madrid chiar pe Santiago Bernabeu, scor 4-0 într-un nou episod din El Clasico, disputat duminică seara în runda curentă din Primera Division.

A fost un adevărat regal fotbalistic al băieților lui Xavi, care s-au înscris la cuvânt pe tabelă prin Aubameyang, o dublă chiar la un debut într-un El Clasico, Araujo și Ferran Torres.

Realul a fost echipa mai vivace și mai ofensivă în startul de meci de pe Santiago Bernabeu. Fede Valverde a ratat așadar prima șansă de gol în minutul 7, șut în forță de la distanță care a mângâiat plasa laterală. Chiar dacă au pus presiune pe poarta lui Ter Stegen, cei de la Real s-au văzut imediat amenințați, iar Aubameyang a ratat o șansă uluitoare, singur în careul mic, șutul său fiind parat de Courtois.

ADVERTISING

Apoi Ferran Torres a luat poarta madrilenă la țintă în minutul 18, balonul scurgându-se alături de poartă. Primul gol a venit în minutul 29, când același Aubameyang a punctat cu capul, la capătul unei centrări perfecte marca Dembele. Prim gol Aubameyang într-un Clasico, la chiar primul său meci de acest fel.

Madrilenii au fost puțin buimăciți de acest gol primit, s-a văzut asta în jocul lor, un joc văduvit și de faptul că nu exista un nr.9 clasic pe teren, în lipsa lui Benzema. În minutul 38, după un corner, fundașul uruguayan Araujo a marcat splendid cu capul pentru un 2-0 care a lăsat o liniște mormântală pe Bernabeu..

ADVERTISING

Și în partea secundă totul a fost ca o plimbare prin parc pentru Barcelona, care putea câștiga lejer cu 7, chiar 8-0, dacă nu era inspirația lui Courtois, sau lejeritatea atacanților oaspete.

Torres a început cu golul de 3-0 imediat la startul mitanului, gol perfect la vinclu din pasa lui Aubameyang, atacant gabonez care a făcut dubla în minutul 53, pentru a stabili un scor final de proporții, cumva de neimaginat la startul jocului.

ADVERTISING

Barcelona oprește așadar o serie de 5 victorii la rând a lui Real în El Clasico și urcă pe locul 3 în La Liga, reducând diferența la 12 puncte față de Real. Ultima victorie de pe Bernabeu a catalanilor fusese în 2019, un 1-0, gol marcat Rakitici.

Echipele de start:

Barcelona: Ter Stegen - Araujo, Pique, Eric, Alba - De Jong, Busquets, Pedri - Dembele, Aubameyang, Torres.
Real Madrid: Courtois - Carvajal, Militao, Alaba, Nacho - Casemiro - Valverde, Modric, Kroos, Vinicius Jr. - Rodrygo.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!