FCSB dorește să se întărească în continuare în atac, după ce Daniel Popa a dezamăgit în acest sezon.
Roș-albaștrii îl doresc pe Hakim Abdallah de la Dinamo, iar acesta s-a arătat onorat de interesul roș-albaștrilor. Totuși, el spune că e concentrat doar pe ce are de făcut la Dinamo și nu se gândește la un transfer la FCSB.
"Nu am ştiut până să îmi spui tu, deşi auzisem nişte zvonuri, Dar nu ştiam dacă sunt reale. Nu urmăresc media pentru că nu înţeleg, nu urmăresc ştirile la televizor, urmăresc strict în franceză. Mă concentrez pe mine, să fiu din ce în ce mai bun în fiecare zi şi să evoluez. Mă concentrez pentru a avea performanţe cu echipa.
Este întotdeauna bine atunci când oamenii se interesează de tine, dar mă concentrez la mine şi sunt atent la ceea ce pot ăs fac să evoluez în fiecare zi ca om, dar şi ca jucător. Mă concentrez la munca mea, iar tot ce este în jur, bun sau rău, nu mă afectează. Anul trecut a fost unul dificil pentru mine", a spus fotbalistul pentru Sport.ro.
Abdallah a evoluat însă mai mult în banda dreaptă a atacului, astfel că FCSB va trebui să îl reprofileze.
El a dat 2 goluri în cele 6 meciuri pe care le-a disputat în acest sezon.
În stagiunea precedentă, atacantul în vârstă de 26 de ani a punctat de 5 ori în 37 de meciuri.