Lidera mondială WTA Ashleigh Barty s-a distanțat și mai mult de Simona Halep după triumful de la turneul WTA 1000 de la Miami, turneu unde și-a apărat trofeul din 2019.
În marea finală din SUA, Barty a trecut de sportiva cu origini din România Bianca Andreescu, scor 6-3, 4-0, apoi abandon al canadiencei după probleme mari la gleznă.
Acum, Barty, 1 WTA, s-a distanțat la peste 2000 de puncte față de Simona Halep, locul 3 în clasamentul mondial.
Sportiva de la Antipozi are acum 9186 de puncte, în timp ce ocupanta locului 2, Naomi Osaka, are 7985 de puncte, iar Simona Halep este la 2.256 de lungimi în spatele lui Barty, având acum o zestre de 6930 de puncte.
Halep a fost și ea prezentă la turneul WTA 1000 de la Miami, însă ea s-a retras înainte de turul III, cu Anastasija Sevastova, Letonia, din cauza unor probleme medicale la umărul drept.
Discurs în lacrimi al Biancăi Andreescu după abandonul din finala WTA de la Miami
Barty este doar a șasea sportivă din istorie care își apără trofeul cucerit cu un an în urmă la Miami, după Steffi Graf (1987-88, 1994-96), Monica Seles (1990-91), Arantxa Sánchez-Vicario (1992-93), Venus Williams (1998-99) şi Serena Williams (2002-04, 2007-08, 2013-15).
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Bianca Andreescu s-a retras din finala de la Miami
Biletul zilei la pariuri: Ponturile de astăzi
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.