O partidă din runda curentă a Premiership a fost abandonată după ce căpitanul celor de la Luton Town s-a prăbușit pe teren și a fost dus de urgență la spital.
Căpitanul gazdelor, Tom Lockyer (29 de ani), s-a prăbușit pe teren în partida dintre Luton și Bournemouth, când scorul era 1-1. Lockyer a suferit un stop cardiac și a fost transportat cu ambulanța la spital.
Staff-ul medical al celor de la Luton anunță în dimineața zilei de duminică faptul că starea lui Lockyer este una stabilă acum, și că familia acestuia a ajuns la spitalul la care a fost transportat, după dramaticul eveniment de sâmbătă, scrie Daily Mail.
Culmea, același fotbalist a mai trecut prin momente asemănătoare acum 7 luni, când, la momentul respectiv s-a prăbușit pe teren în play-off-ul de promovare în Premier League, dintre Luton Town și Coventry.
Cele două formații au decis să abandoneze meciul de ieri, partida fiind suspendată în minutul 65 și urmând să se reia de la scorul de 1-1.
“Sperăm şi ne rugăm cu toţii pentru liderul şi căpitanul nostru Tom Lockyer, care din fericire este conştient şi a fost dus la spital. Nu ştim în acest moment care este amploarea exactă a ceea ce s-a întâmplat şi care sunt următorii paşi, dar mulţumim Bournemouth şi personalului medical de ambele părţi pentru răspunsul lor imediat, care a fost absolut uimitor.
Ne pare rău pentru toţi suporterii prezenţi că jucătorii din ambele echipe nu au putut continua meciul după ce şi-au văzut colegul şi prietenul mult iubit scos în felul acesta, iar staful nu a putut continua să conducă jocul în astfel de circumstanţe, după ce a trebuit să gestioneze situaţia”, au precizat oficialii formației Luton Town, prin intermediul rețelelor de socializare.
D.A.