Decizia de începere a negocirerilor de aderare a Moldovei și Ucrainei la UE este un semnal politic important,o rază de speranță pentru o țară în război și o alta care se teme că în curând va avea aceeași soartă.
Dar procesul de aderare propriu zis durează în cel mai bun caz 5 ani și poate ajunge la decenii. Cazul cel mai elocvent este cel al Turciei, care este pe acest parcurs, oficial, din 2005.
Capitolele sunt dificile, presupun reforme care se pot dovedi impopulare și cu cost mare în prima etapă, după cum ne aducem aminte din propriul parcurs. În plus, entuziasmul european pentru extindere este departe de cotele maxime.
Președintele Macron a simțit, de altfel, nevoia să arunce apa rece pe vreo încingere a entuziasmului: „Suntem încă departe de o extindere efectivă care să includă Ucraina”.
Între timp, pe termen scurt și mediu, situația reală a celor două țări, în primul rând a Ucrainei, dar și a Moldovei, ca următor pas nu doar posibil, ci chiar probabil al lui Putin, devine tragică.
De fapt, dacă privim în urmă la cei aproape doi ani de război, putem constata că singurul risc real pentru Vladimir Putin ar fi fost o revoltă internă.
Multora le-a plăcut să creadă că rușii nu-l susțin majoritar pe Putin, că ar fi cumva ca românii înainte de 1989 în raport cu Ceaușescu și că ar avea nevoie doar de timp și încurajări pentru a se răscula.
Din start comparația era forțată. Românii nu aveau internet, nu călătoreau și nu munceau în străinătate, nu aveau acces la presa străină, funcționau într-o autentică pușcărie fizică și informațională. Nu este cazul rușilor care prin conectarea la Occident aveau antidotul pentru propagandă oricât de intensă.
Da, sistemul de opresiune al lui Putin e bine pus la punct, însă la o populație ca a Rusiei, nu ar fi avut cum să reziste în fața unei revolte de proporții.
Ea nu s-a declanșat. Ceea ce înseamnă că Putin are de fapt susținerea rușilor, că ei rezonează cu ambițiile lui imperiale, că el doar dă glas frustrărilor și nostalgiilor lor.
Riscul ar fi fost să piardă acest sprijin sub presiunea neajunsurilor provocate de problemele economice ca urmare a sancțiunilor internaționale și a efortului de război.
Doar că Putin a avut abilitatea să dea acestor neajunsuri valoarea sacrificiului pentru țară, pentru Rusia mare și sfântă, pentru imperiul care trebuie să renască și pentru valorile tradiționale și ortodoxe.
Războiul nu a fost vândut doar ca unul pentru reîntregirea pământului sfânt al țării. Dar și ca unul împotriva Occidentului decandent și spurcat, care vrea să strice tradițiile și valorile rusești, începând desigur cu credința și familia tradițională. Ar putea să sune foarte cunoscut.
Un alt pericol să provoace revoltă venea din mobilizări. Pe acesta Putin l-a evitat, după cum a explicat adesea Armand Goșu, luând cu arcanul în armată numai din zone marginale și rurale ale Rusiei, niciodată din marile orașe, unde s-ar fi putut declanșa răscoale care să se extindă.
În plus, a avut grijă să elimine din timp și sistematic orice lider al Opoziției care să fi putut constitui un pol de coagulare a unor nemulțumiri.
Deci riscul și așa mic al unor revolte interne a fost, după cum se vede, anulat. Rușii înșiși vor imperiu, rușii înșiși accepta atrocitățile comise de soldații lor, rușii înșiși nu sunt, majoritar, în disonanță cu Putin. Și ar fi important de ținut bine minte acest lucru.
Iar în rest, Putin nu a avut decât să aștepte ca timpul să curgă pentru el.
Da, războiul a consumat mult din resursele economice ale Rusiei și a înghițit înspăimântător de multe vieți ale unor oameni trimiși pe front și neinstruiți și, adesea, în stare precară de sănătate.
Da, Ucraina a primit sprijin occidental masiv. Dar oricât de mare a fost acest sprijin și oricât de mari pierderile Rusiei, resusele ei materiale și umane rămân incomparabil mai mari decât ale Ucrainei.
În plus, susținerea Occidentului pentru Kiev l-a ajutat pe Putin să obțină la rândul său o susținere consistentă din zona antioccidentală, China și Iran în principal. Dar și de la frustrații cozi de topor ai UE - în primul rând Orban si Nehamer.
Deci Putin știa că, mai devreme sau mai târziu, prima care va rămâne fără resurse va fi Ucraina.
Cât de tărziu? Puțin știa că occidentalii nu au reziliența și capacitatea de sacrificiu a rușilor. Știa că după primul val de compasiune și oripilare care a generat multă solidaritate cu ucrainenii, occidentalii obișnuiți cu confortul, comoditatea, bunăstarea, se vor plictisi de subiectul războiului care se va fi banalizat, vor începe să calculeze cât îi costă personal susținerea și vor începe să strâmbe din nas.
Iar în democrație, unde votul este important, puterea politică nu își poate permite să ignore nemulțumirea cetățenilor pentru felul în care sunt cheltuiții banii publici, mai ales într-un an electoral ca acela care urmează.
Putin știa că, mai devreme sau mai târziu, debitul din conducta cu bani și arme către Ucraina va scădea.
Un moment-cheie a fost contraofensiva ucraineană de anul acesta. Dacă ea ar fi înregistrat succese substanțiale, ar fi motivat occidentalii să mai învestească, ca într-o echipă care își câștigă meciurile în campionat, și ar fi pus și mai multă presiune pe rezistența rușilor care să înceapă să se îndoiască de faptul că liderul lor le poate îndeplini aspirațiile imperialiste.
Cum vorbim mai degrabă de un insucces, occidentalii s-au demobilizat, în timp ce rușii au primit noi argumente să își asume sacrificiile.
Dacă Ucraina va rămâne fără susținere consistentă, Rusia va învinge, lucrul acesta ar trebui să ne fie clar.
Așa cum ar trebui să fie clar că după aceea, Rusia nu se va mulțumi cu o bucată din Ucraina, care spun mulți superficiali că ar trebui să fie prețul păcii, și nici chiar cu toată Ucraina.
De-abia reaprins, apetitul imperial al rușilor se va cere îndestulat mereu. Ce spunea Medvedev? “Scopul este (…) posibilitatea de a construi în sfârșit o Eurasia deschisă – de la Lisabona până la Vladivostok”. Ce spunea Putin? Că întreaga coastă a Mării Negre a fost în trecut a Rusiei.
Asta nu înseamnă că vor porni la război împotriva NATO imediat. Dar vor lucra intens la acest plan inclusiv prin destabilizarea alianței prin slăbirea și învrăjbirea statelor partenere, până când va fi sigur că solidaritatea art 5 a căzut. Și după aceea, e clar că, măcar geografic, Moldova și România vor fi primele.
Ceea ce va urma după prima victorie a imperialismului rus, în Ucraina, cu siguranță va costa cu mult mai mult decât prețul pe care îl plătesc acum occidentalii. Pâinea e ceva mai scumpă, dar pe magazin încă nu scrie пекарня.