Anunț FRF: Ce se va întâmpla cu echipele străine care vin să joace în România, în cupele europene

Anunț FRF: Ce se va întâmpla cu echipele străine care vin să joace în România, în cupele europene
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Federația Română de Fotbal vine cu precizări în ceea ce privește participarea echipelor din România în cupele europene, sezonul 2020/2021.

În urma demersului făcut de Federația Română de Fotbal, în contextul dialogului pe care-l are cu Ministerul Tineretului și Sportului și cu Ministerul Sănătății, Guvernul României a specificat în Hotărârea nr. 35 / 15 iulie 2020, art. 21, punctul l, că membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României sunt scutiți de măsura carantinei și a izolării, în condițiile legii.

ADVERTISING

"În ceea ce privește deplasările externe pe care echipele românești vor fi nevoite să le facă, situația este diferită de la stat la stat. Dar precizăm că unele dintre țări au, de asemenea, specificate anumite excepții pentru delegațiile sportive, așa cum se întâmplă și în cazul României", se arată într-un comunicat al FRF.

România va trimite patru echipe în cupele europene, una în Liga Campionilor și trei în Europa League.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇