Antrenoarea Garbinei Muguruza, celebra Conchita Martinez, a fost infectată cu noul coronavirus

Antrenoarea Garbinei Muguruza, celebra Conchita Martinez, a fost infectată cu noul coronavirus
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fosta mare tenismenă a lumii Conchita Martinez, în prezent antrenoarea Garbinei Muguruza a fost infectată cu noul coronavirus.

Marea legendă a tenisului spaniol a intrat deja în carantină într-un hotel din Doha, cu simptome ușoare de coronavirus, fiind și testată pozitiv la COVID-19.

Campioana de la Wimbledon 1994 a și mărturisit această veste pe o rețea de socializare: ''Am călătorit după un test negativ făcut miercuri în Spania, dar testul de la Doha a ieşit pozitiv. Mă simt bine, cu simptome uşoare şi peste câteva zile voi repeta testul. Sper că în scurt timp voi putea continua sejurul din Orientul Mijlociu''.

Eleva sa, Garbine Muguruza, va participa la turneul WTA 500 de la Doha, începând de luni, până pe 6 martie. Ea a făcut deja o finală de turneu la Melbourne în 2021, iar la Australian Open a ajuns până în turul IV, fiind eliminată de viitoarea campioană Naomi Osaka, în fața căreia a avut două mingi de meci!

ADVERTISING

Martinez o antrenează pe Muguruza din decembrie 2019, fiind campioană la Wimbledon 1994 și având cea mai bună clasare pe 2 WTA în 1995.

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Gabriela Ruse, învinsă în calificări la Doha

Nicușor Stanciu, nominalizat de UEFA pentru un premiu important în Europa League

Numărul bolnavilor Covid aflați la ATI a trecut, din nou, de 1.000. Mahler: Lucrurile s-au schimbat, în ultimele trei zile

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!