Andrei Coubiș i-a impresionat pe englezi la debutul pentru Lincoln

Andrei Coubiș i-a impresionat pe englezi la debutul pentru Lincoln
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fundașul central român Andrei Coubiș a debutat în acest week-end pentru gruparea britanică Lincoln City, proaspăt promovată în al doilea eșalon al fotbalului englez, Championship.

Coubiș a jucat primele sale minute sâmbătă în amicalul cu Doncaster, fotbalistul român bifând 83 de minute în premieră, după transferul din această vară de la U Cluj.

El a avut o evoluție bună și sigură, impresionându-i pe jurnaliștii britanici, care l-au caracterizat drept „actorul principal” al echipei lui Chris Cohen și Tom Shaw. Fostul jucător de la Milan a fost adus în Anglia pe 3 milioane de euro de la Șepcile Roșii, plus 15 la sută dintr-un eventual transfer.

ADVERTISING

"Coubiș a avut prima contribuție semnificativă în minutul 13, când l-a deposedat pe Hutchinson într-o zonă periculoasă. Apoi, și-a arătat abilitatea de a bate auturi lung și a trimis mingea cu ușurință până în zona punctului cu var, deși Doncaster a reușit să înlăture pericolul. Hutchinson a avut apoi un șut blocat de Coubiș. În minutul 83, Coubiș a fost înlocuit cu Fifield. Coubiș a fost actorul principal al lui Lincoln", au scris jurnaliștii de la Stacey West.

Coubis a devenit cel mai scump transfer din istoria lui U Cluj, peste cel al lui Dorin Goga la Poli Timișoara în 2009.

ADVERTISING

Lincoln City, noua echipă a fundașului român, a promovat în Championship, al doilea eșalon englez, la finalul sezonului trecut, terminând pe prima poziție întrecerea din Marea Britanie, la mare distanță de urmăritoare, cu 103 puncte.

Aflat la 22 de ani, Coubis a crescut în academia marelui Milan, iar pe parcursul aventurii la "U" Cluj, el a marcat două goluri în 20 de partide. Cota sa de piață, conform Transfermarkt, este de 1,2 milioane de euro.

Primul meci oficial pentru Lincoln va fi pe 8 august, de la 17, împotriva lui Derby County, în primul tur al Cupei Ligii.

ADVERTISING

D.A.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google