Alvaro Morata a semnat cu o nouă echipă

Alvaro Morata a semnat cu o nouă echipă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Atacantul Alvaro Morata, care a devenit recent campion european cu naţionala Spaniei, ultima oară la Atletico Madrid, a semnat un contract pe patru ani cu AC Milan, a anunţat vineri clubul din Serie A, informează AFP.

Fotbalistul în vârstă de 31 de ani a semnat un contract valabil până pe 30 iunie 2028, cu opţiune de prelungire pentru un an, şi va trebui să suplinească plecarea francezului Olivier Giroud la Los Angeles FC.

Potrivit presei italiene, AC Milan a plătit clauza de reziliere a lui Morata, de 13 milioane de euro, iar jucătorul va avea un salariu anual de aproximativ 4,5 milioane de euro.

ADVERTISING

Căpitanul naţionalei Spaniei a jucat în toate meciurile de la EURO 2024, însă a marcat un singur gol, în victoria cu 3-0 împotriva Croaţiei. El a marcat 36 de goluri în 80 de selecţii.

Atacantul născut în capitala Spaniei, format la Real Madrid, va reveni în Serie A după ce a jucat în două perioade la Juventus Torino (2014-16 şi 2020-22), echipă cu care a câştigat de două ori campionatul (2015, 2016) şi de trei ori Cupa Italiei (2015, 2016, 2021).

Alvaro Morata a mai câştigat o Cupă a Angliei cu Chelsea (2018) şi două Ligi ale Campionilor cu Real Madrid, în 2014 şi 2017.

ADVERTISING

AC Milan a încheiat pe locul 2 ultimul campionat, la mare distanţă, 19 puncte, în urma marii rivale Inter Milano. Rossoneri, cu un antrenor nou, Paulo Fonseca, vor debuta în noua ediţie din Serie A pe 17 august pe terenul lui Torino FC.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇