Alexandru Maxim, cel mai în formă fotbalist român al momentului

Alexandru Maxim, cel mai în formă fotbalist român al momentului

Fotbalistul român Alexandru Maxim a marcat golul formaţiei Gazişehir Gaziantep, antrenată de Marius Şumudică, luni, în meciul terminat la egalitate în deplasare, cu Kayserispor, 1-1, în etapa a 32-a a campionatului Turciei.

Maxim a deschis scorul pentru oaspeţi (62), dar Kayserispor a egalat in extremis, prin ucraineanul Artem Kraveţ (90+1).

Kayserispor a avut doi jucători eliminaţi, Bernard Mensah (73) şi Diego Angelo (87).

Mijlocaşul român, integralist în acest meci, a ajuns la 6 goluri marcate în 13 partide. Şi fundaşul român Alin Toşca a jucat tot meciul la oaspeţi.

ADVERTISING

Portarul Silviu Lung jr şi Cristian Săpunaru au jucat tot meciul la Kayserispor, care are şanse reduse de a evita retrogradarea, având în vedere că în ultimele două runde le va înfrunta pe primele două clasate, Istanbul Başakşehir FK şi Trabzonspor.

Istanbul Başakşehir FK ocupă primul loc, cu 66 puncte, urmată de Trabzonspor Trabzonspor, 62 puncte, Sivasspor, 57 puncte, Beşiktaş, 56 puncte, Galatasaray, 52 puncte, etc. Gazişehir Gaziantep FK se află pe locul 8, cu 42 puncte. Ultimele trei clasate sunt Caykur Rizespor (16), cu 32 puncte, Kayserispor (17), 32 puncte, şi MKE Ankaragucu (18), 29 puncte.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇