Vasile Bănescu: Sexul nu e păcat, homosexualitatea nu va fi niciodată acceptată

Vasile Bănescu: Sexul nu e păcat, homosexualitatea nu va fi niciodată acceptată
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a vorbit, joi seară, despre modul în care Biserica priveşte relaţiile intime şi despre homosexualitate.

„În legătură cu mult-discutata oferire a binecuvântării pentru cuplurile homosexuale. Este un gest personal, pe care Papa şi l-a asumat. E adevărat că e vorba despre o binecuvântare extra-liturgică, deci nu are legătură cu liturghia, nu se oficiază căsătoria acestor persoane. O binecuvântare. Eu am interpretat-o ca pe un semn de îngăduinţă pentru aceste persoane, prin care Papa cred că doreşte să le atragă mai aproape de biserică, dar nu pentru a rămâne în aceeaşi situaţie”, a declarat Vasile Bănescu, joi seară, la Euronews România. 

ADVERTISING

El a spus că homosexualitatea „este un păcat” pentru că în legea morală consemnată în Scriptură relaţiile între persoanele de acelaşi sex sunt considerate un păcat. 

„E nefiresc. Homosexualitatea nu va fi niciodată acceptată în creştinismul ortodox, cel puţin. Nu creştinismul catolic, cred eu, că pune problema acceptării homosexualităţii, ci societăţile în care acest creştinism există. (...) Morala creştină nu poate include păcatul”, a susţinut Vasile Bănescu.

El s-a arătat convins că şi societatea românească, despre care sondajele arată că are încredere în Biserică, susţine această idee. 

ADVERTISING

Reprezentantul Patriarhiei a afirmat că Biserica nu le interzice homosexualilor să meargă la biserică: „Nu e problemă majoră cu aceste persoane, ele pot veni la biserică, nimeni nu le dă afară din biserică, dar la biserică vii să te înnoieşti”.

Bănescu a vorbit şi despre pornografie, despre care a spus că este „nocivă pentru persoana umană pentru că prezintă nefirescul, prezintă excesul care nu coincide cu realitatea” şi reprezintă „o târâre a omului respectiv într-o zonă din care s-ar putea să nu se mai întoarcă”.

ADVERTISING

„Dragostea, plăcerea sexuală, cum a spus Papa (Francisc – n.red.) sunt lucruri care fac parte din natura umană. Bineînţeles că sexul nu e păcat, bineînţeles că relaţiile trupeşti nu constituie un păcat între oamenii care au o anumită ordine în viaţa lor, care iubesc, care sunt iubiţi, dar, dincolo de asta, pornografia reprezintă o molimă extrem de periculoasă la nivel planetar”, a susţinut Bănescu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇