Am trecut la ora de vară. Duminică e cea mai scurtă zi

Am trecut la ora de vară. Duminică e cea mai scurtă zi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În noaptea de sâmbătă, 25 martie, spre duminică, 26 martie, România a trecut la ora de vară 2023. Ceasul se dă cu o oră înainte, ora 03:00 a devenit ora 04:00, iar duminică va fi cea mai scurtă zi din 2023.

CFR Călători a anunțat că trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia are loc conform orarului prevăzut în mersul trenurilor. Trenurile operate de CFR Călători circulă după ora de iarnă până în noaptea de 25/26 martie, la ora 3:00, care devine ora 4:00. După ora 4:00, trenurile pleacă la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Prin această trecere, orarul de vară din România este corelat cu cel practicat în ţările membre ale Uniunii Europene şi se aplică pentru perioada cuprinsă între ultima duminică a lunii martie şi ultima duminică a lunii octombrie (29 octombrie în 2023).

ADVERTISING

Istoria orei de vară

Ora oficială de vară a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932.

Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00:00, şi prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară, potrivit www.astro-urseanu.ro.

În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, a intrat în vigoare Ordonanţa nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, care preciza că:

"În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3:00, care devine ora 4:00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4:00, care devine ora 3:00".

ADVERTISING

Însă, un sondaj realizat în spaţiul comunitar, în perioada 4 iulie-16 august 2018, şi în care au fost primite 4,6 milioane de răspunsuri din toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, a arătat că 84% dintre respondenţi sunt în favoarea renunţării la schimbarea orei de două ori pe an. În consecință, Comisia Europeană a propus în 2018 renunțarea la schimbarea sezonieră a orei.

Iar eurodeputaţii au votat, la 26 martie 2019, renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021. Doar că fiecare stat membru urma să decidă pe ce oră va rămâne - ora standard sau ora de vară. România este încă în sistemul schimbării orelor.

ADVERTISING

De ce e nevoie de ora de vară

Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală şi reducerea folosirii luminii artificiale. Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa.

Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916, urmați de britanici, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai - 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania, potrivit Observatorului astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

Nu toate statele folosesc ora de vară, iar perioada nu este aceeaşi în toate statele care recurg la schimbarea orei. Ţările ecuatoriale şi tropicale nu aplică această oră, deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului.

La schimbarea orei, oamenii resimt disconfort fizic și mental, au probleme cu somnul sau nu se pot concentra. De asemenea, unele persoane acuză o stare de oboseală puternică, însoţită de dureri de cap.

Revenirea la ora de iarnă se va face duminică, pe data 29 octombrie 2023, atunci când ora 04:00 va deveni ora 03:00.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇