TikTok avertizează părinţii în legătură cu un clip video de la o sinucidere care circulă online

TikTok avertizează părinţii în legătură cu un clip video de la o sinucidere care circulă online

Aplicaţia de socializare şi partajare video TikTok, foarte populară în rândul adolescenţilor, a avertizat părinţii şi utilizatorii în legătură cu unele imagini de la o sinucidere care au fost încorporate în diverse clipuri video, relatează marţi AFP.

Înregistrarea video cu un american care îşi pune capăt vieţii provine dintr-un livestream de pe Facebook şi a fost încărcată pe diferite platforme online, în unele cazuri fiind înglobată în clipuri video care tratează alte subiecte.

Kirra Pendergast, CEO al companiei de consultanţă în domeniul securităţii cibernetice Safe on Social, sfătuieşte părinţii să împiedice accesul copiilor la aplicaţie în următoarele zile, până când toate clipurile în cauză vor fi reperate şi eliminate. ''Acest conţinut este distribuit pe scară largă, astfel încât ne dorim să reducem daunele cât mai mult posibil'', a scris ea pe Facebook.

ADVERTISING

Pendergast a precizat că înregistrarea video a fost încărcată pe TikTok, fiind promovată sub forma unor imagini cu pisici.

''Atunci când copiii care folosesc TikTok, uneori cu vârsta de până la opt ani, au văzut aceste imagini crezând că vor viziona un videoclip cu pisici i-a făcut pe mulţi părinţi să realizeze la ce pot fi expuşi copiii lor. Este terifiant pentru părinţi'', a declarat ea pentru ziarul australian Sydney Morning Herald.

Poziția TikTok

"Suntem conştienţi că imagini video de la o sinucidere care a fost difuzată în direct pe Facebook au circulat recent pe alte platforme, inclusiv pe TikTok", au scris pe Twitter reprezentanţii TikTok.

ADVERTISING

Platforma video în format scurt a precizat că sistemele sale detectează şi semnalează automat clipurile în cauză.

''Eliminăm conţinutul şi excludem conturile care încearcă în mod repetat să încarce aceste clipuri şi suntem recunoscători membrilor comunităţii noastre care au semnalat un astfel de conţinut şi i-au sfătuit pe alţii să nu vizioneze, să nu se arate interesaţi şi să nu partajeze aceste înregistrări video pe orice platformă, din respect faţă de persoana respectivă şi de cei apropiaţi'', a precizat TikTok.

Tik-Tok

Aplicaţia TikTok, foarte populară printre copii şi adolescenţi, propune utilizatorilor săi cu precădere clipuri video din surse la care aceştia nu sunt abonaţi.

ADVERTISING

Un succes al lui Trump în războiul cu TikTok: CEO-ul companiei a demisionat

Culisele războiului declanșat de Donald Trump împotriva TikTok, aplicația cu origini chinezești


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇