MS: Spitalele din subordinea ASSMB sunt în pericol de a-și pierde finanțarea din PNRR

MS: Spitalele din subordinea ASSMB sunt în pericol de a-și pierde finanțarea din PNRR
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Spitalele din subordinea ASSMB din Bucureşti sunt în pericol de a-şi pierde finanţarea din PNRR, a susţinut joi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Alexandru Rogobete.

„A trecut un an de la semnarea contractelor de finanţare şi ASSMB s-a plasat în contra-timp cu cea mai consistentă finanţare pe care spitalele bucureştene o au la dispoziţie, prin PNRR.

28 de milioane de lei din bani europeni pentru dezvoltarea serviciilor medicale în ambulatoriile de specialitate! Pentru cele 6 obiective primare de investiţii, adică 6 spitale fundamentale pentru sistemul sanitar bucureştean, ASSMB a finalizat numai serviciile de consultanţă, audit, informare şi publicitate. Atât!", a scris secretarul de stat pe Facebook.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, Spitalul "Victor Babeş", Spitalul Clinic "Dr. Ion Cantacuzino", Spitalul Clinic "Filantropia", Spitalul Clinic "Sfânta Maria", Spitalul Clinic De Copii "Dr. Victor Gomoiu", Spitalul Clinic de Psihiatrie "Profesor Doctor Alexandru Obregia" "sunt în aer cu lucrările efective" la ambulatorii.

"Este foarte grav. Termenul este scurt, dar ASSMB-ul condus de Oana Sivache foloseşte banii din PNRR pentru alte avioane. Exact acelaşi lucru l-am spus, public, şi în vara anului trecut. Până astăzi nici o schimbare.

ADVERTISING

Indiferent de loialitatea politică (sau personală), interesul primar este dezvoltarea infrastructurii sanitare în interesul pacienţilor! (…) Bani de la Ministerul Sănătăţii aveţi…trebuie doar să îi folosiţi în interesul oamenilor!", a scris Alexandru Rogobete, care a menţionat că pacienţii din Bucureşti au nevoie de "consultaţii, nu de consultanţă".

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇