Slobozia intră în stare de alertă după poluarea râului Ialomița. Ce se întâmplă cu apa potabilă

Slobozia intră în stare de alertă după poluarea râului Ialomița. Ce se întâmplă cu apa potabilă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Stare de alertă în Slobozia și în alte patru localități din Ialomița, după ce autoritățile au constatat probleme grave la stația de epurare a orașului și deversarea unor ape uzate insuficient epurate în râul Ialomița.

Autorizația de mediu a operatorului Urban SA a fost suspendată, iar autoritățile avertizează asupra riscurilor pentru sănătatea populației.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a declarat starea de alertă în Slobozia, Scânteia, Ciulnița, Cosâmbești și Mărculești, măsura fiind valabilă până la 17 septembrie 2026. Decizia a fost luată după suspendarea, începând cu 18 august, a autorizației de mediu a stației de epurare operate de Urban SA, scrie Agerpres.

ADVERTISING

Risc pentru sănătatea populației

Autoritățile au instituit măsura pentru a evita oprirea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, dar și pentru a limita riscurile epidemiologice și de mediu.

Prefectul Ialomiței, Mihai Tănăsescu, a declarat la Digi24 că „am făcut un risc epidemiologic care era destul de mare”, explicând că oprirea activității operatorului de apă ar fi afectat școlile, Spitalul Județean Ialomița și peste 1.900 de firme.

În același timp, prefectul a pus sub semnul întrebării calitatea apei potabile: „Oamenii din oraș vă vor spune că apa nu este potabilă. Nici eu nu cred că este potabilă. În urma unor analize iese că ar fi potabilă, alte analize că nu este potabilă”.

ADVERTISING

Stația de epurare, în stare critică

Potrivit prefectului, stația de epurare ar fi ajuns să nu mai funcționeze corespunzător, după ce în instalație ar fi fost introduse substanțe care au afectat procesul biologic de tratare.

„În momentul de față, stația de epurare nu funcționează. Deci funcționează la 0%”, a declarat Mihai Tănăsescu.

Autoritățile de mediu au raportat anterior și depășiri repetate ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat, în urma monitorizărilor efectuate după sesizările locuitorilor privind mirosurile provenite de la stația de epurare.

ADVERTISING

În perioada stării de alertă, Direcția de Sănătate Publică Ialomița trebuie să monitorizeze permanent calitatea apei destinate consumului uman și să supravegheze riscurile epidemiologice.

Urban SA trebuie să mențină serviciile de apă și canalizare, să reducă la minimum încărcătura poluantă a apelor evacuate și să realizeze în regim de urgență lucrările necesare pentru remedierea situației.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google