Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) se împotriveşte propunerii de a elimina voucherele de vacanţă pentru bugetarii cu venituri lunare de peste 10.000 de lei brut.
„Sindicatele din penitenciare acuză că măsura propusă de «bugetarul de lux», care cumulează salariul cu pensia, este vădit discriminatorie şi neconstituţională”.
Conform unui comunicat al FSANP, voucherele de vacanţă au scopul de a creşte nivelul de satisfacţie al angajaţilor şi pot maximiza loialitatea acestora în raport cu instituţiile în care lucrează.
"Introducerea voucherelor de vacanţă s-a dovedit a fi o soluţie benefică industriei turismului din România, menţinută chiar de guvernul condus de Nicolae Ciucă.
Sindicatele din penitenciare consideră că factorii determinanţi în schimbarea poziţiei şefului PNL au fost incompetenţa şi inconsecvenţa acestuia în luarea deciziilor potrivite pentru România", au mai transmis reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Sindicaliştii din penitenciare susţin că ”nu mai au încredere în raţionamentul bugetarului de lux, Nicolae Ciucă”, pe care îl acuză că, în perioada în care a condus Guvernul, ”a înglodat România în datorii, nereuşind să asigure un trai decent sutelor de mii de pensionari români”.