Scapă bucureștenii de aglomerația din Drumul Taberei? A fost inaugurat bulevardul Valea Largă, primul construit după 1989 în Capitală (Foto)

Scapă bucureștenii de aglomerația din Drumul Taberei? A fost inaugurat bulevardul Valea Largă, primul construit după 1989 în Capitală (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, bulevardul Valea Largă, care ar trebui să facă mai facil accesul dinspre autostrada A1 Bucureşti-Piteşti către zona de sud a Capitalei. Drumul are piste de biciclete și toate utilităţile, iar pentru realizarea acestuia a fost nevoie de exproprieri.

Primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că șoferii vor mai scăpa astfel de aglomerația din cartierul Drumul Taberei.

„Vorbim despre un bulevard modern, cu două benzi pe sens, cu piste de biciclete la standarde de doi metri şi cu trotuare largi. Lungimea este de 1,5 kilometri, aproximativ cât unu sau două tronsoane, chiar, din Prelungirea Ghencea. (...)

ADVERTISING

Va degreva foarte mult cartierul Drumul Taberei şi Valea Oltului, care este paralelă cu acest drum, astfel se va putea ajunge mult mai uşor dinspre autostrada A 1 Piteşti-Bucureşti către zona de sud a oraşului, folosind inclusiv acest bulevard”, a precizat, sâmbătă, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Acesta a mai spus că drumul are canalizare, electricitate, gaze, iluminat stradal şi mobilier stradal. De asemenea, pentru realizarea lucrărilor a fost nevoie de exproprieri.

Ciucu a ținut să menționeze că bulevardul a fost finalizat înaintea termenului prevăzut în contract.

ADVERTISING

Întrebat despre o dispută avută pe tema acestui drum cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care în primă fază nu a semnat un aviz pentru defrişare în acea zonă, edilul de sector a explicat: „Domnul Nicuşor Dan a înţeles şi a semnat avizul şi, în compensaţie, noi am plantat toţi arborii promişi”.

La inaugurare a participat, alături de Ciprian Ciucu, şi candidatul PNL pentru preşedinţia României, Nicolae Ciucă.

Potrivit liberalilor, Valea Largă este primul bulevard construit de la zero în Bucureşti după 1989.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇