S-a prelungit programul la Pașapoarte, în București, unde sunt cozi imense - prima programare disponibilă e abia în august

S-a prelungit programul la Pașapoarte, în București, unde sunt cozi imense - prima programare disponibilă e abia în august
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a decis, vineri, prelungirea programului de lucru cu publicul al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte, începând de luni.

Astfel, programul se va desfăşura de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 20:00, şi sâmbăta, în intervalul orar 08:00 – 16:00.

Decizia a fost adoptată pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor care se prezintă la punctele de lucru din Bucureşti ale Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte şi în contextul creşterii numărului de solicitări în această perioadă.

ADVERTISING

Cererile au crescut și cu 300%, iar la ghișee se formează cozi imense și pentru programare online oamenii au foarte mult de așteptat.

Persoanele interesate de eliberarea şi de înnoirea acestor documente pot, în continuare, să se programeze online pe platforma web https://epasapoarte.ro/, mai precizează Prefectura Capitalei. Dar au de așteptat pentru un loc.

Pentru programările online, în București, la centrul din mall-ul Park Lake, prima rezervare disponibilă este abia pe 12 august.

Pentru paşaportul simplu electronic, taxa este 258 de lei, pentru persoanele care au împlinit vârsta de 12 ani, respectiv 234 de lei, pentru persoanele cu vârsta mai mică de 12 ani. Pentru pasaportul simplu temporar taxa este 96 lei, indiferent de vârstă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇