Fundaţia Vodafone România lansează platforma https://scrisoripentrumoscraciun.ro/, un instrument gratuit de gestiune a scrisorilor trimise lui Moș Crăciun de copiii din comunitățile defavorizate ale României, care permite și identificarea unor potențiali donatori.
Platforma este web – based și poate fi accesată de ONG-uri și de companii, prin crearea unui cont. A fost dezvoltată și pilotată în 2019, când au fost înscrise pentru prima dată 699 de scrisori, preluate și onorate ulterior de donatori din 19 companii.
„De-a lungul timpului, am observat că, în fiecare an, de Crăciun, în unele comunități ajungeau cadouri multe pentru copii, iar, în altele, mai puține sau chiar nu ajungeau deloc. Din acest motiv, ni s-a părut util să dezvoltăm un instrument care să adune într-un singur loc scrisorile tuturor acestor copii și care să permită, într-un mod sigur și transparent, ca acestea să fie preluate și onorate de cât mai mulți oameni generoși, ce își doresc să devină Moș Crăciun pentru ei. Aplicația pe care am lansat-o înglobează o experiență de peste 10 ani în astfel de proiecte și reprezintă speranța noastră ca dorințele cât mai multor copii din România să fie îndeplinite de Crăciun. De aceea, încurajăm ONG-urile și companiile să folosească platforma începând de anul acesta,”
Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România
Platforma Scrisori pentru Moș Crăciun se adresează ONG-urilor dar și companiilor care vor să ofere angajaților lor șansa de a deveni Moș Crăciun pentru acești copii
Pentru ONG-uri, platforma reprezintă un instrument facil de gestiune a scrisorilor și de acces la donatori din mai multe companii, care să onoreze dorințele celor mici.
Donatorii sunt de încredere, fiind girați de companiile la care lucrează, iar după alocarea scrisorilor, ONG-urile pot interacționa direct cu aceștia, fără intermediari. În plus, platforma oferă rapoarte în timp real despre scrisori și donatori.
Companiile interesate îşi pot implica angajații într-un proiect de CSR care nu presupune costuri, se pot afilia unuia sau mai multor ONG-uri și au acces la rapoarte despre numărul de angajați implicați în proiect și numărul de copii ajutați.
Donatorii pot să aleagă cu ușurință scrisoarea copilului pentru care vor să devină Moș Crăciun direct din platformă și primesc prin e-mail, centralizat, toate informațiile necesare despre copil și locația unde urmează să trimită coletul, și au certitudinea că darurile vor ajunge la destinatar.
Programul Scrisori pentru Moș Crăciun a fost lansat în 2010, inițial, pentru copiii beneficiari ai proiectelor derulate de Fundația Vodafone România, și cu participarea angajaților Vodafone care și-au dorit să aducă bucurie unor copii, de Crăciun.
În 2016, cercul donatorilor s-a extins prin încurajarea angajaților altor companii de a se alătura proiectului și de a deveni Moș Crăciun pentru copii din mediile defavorizate.
Platforma actuală, https://scrisoripentrumoscraciun.ro/, reprezintă o nouă expansiune a acestui program, atât în ceea ce privește numărul beneficiarilor, cât și cel al donatorilor.
Despre Fundaţia Vodafone România
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998.
În cei peste 20 de ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.168 de programe derulate de 745 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale.
Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari - copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 31 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere.
Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatiavodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.