Risc la planșeul din Piața Unirii: A fost convocat Comitetul pentru Situații de Urgență

Risc la planșeul din Piața Unirii: A fost convocat Comitetul pentru Situații de Urgență

Prefectul Municipiului Bucureşti, Mugur-Mihai Toader, a convocat Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la starea tehnică a Planşeului Unirii din Capitală.

Decizia a fost luată în urma unei vizite care a avut loc joi la Planşeul Unirii la care au participat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, reprezentanţi ai entităţilor publice implicate în lucrările de refacere a Planşeului Unirii, precum şi experţi ai Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, informează un comunicat al Primăriei Sectorului 4.

ADVERTISING

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a fost convocat pentru 25 septembrie, la ora 14:00.

Unul dintre cele două puncte de pe ordinea de zi a întâlnirii este starea tehnică în care se află Planşeul Unirii, încadrat, în urma expertizelor efectuate în anul 2022, în starea tehnică IV - nesatisfăcător.

Mai mult, potrivit celui mai recent punct de vedere al experţilor, întocmit în luna august a acestui an, degradările planşeului s-au accentuat semnificativ, putând duce la cedarea sub trafic a unor elemente de structură şi, implicit, la ruperea plăcii de beton, cel puţin în anumite zone, cu consecinţe foarte grave asupra siguranţei circulaţiei rutiere şi/sau pietonale.

ADVERTISING

Recomandate de către experţi pentru a fi demarate în regim de urgenţă, lucrările de refacere a Planşeului Unirii vor putea începe după obţinerea autorizaţiei de construire, ce urmează a fi eliberată de Primăria Municipiului Bucureşti.

Subiectul a stârnit o dispută între Primăria Sectorului 4 și Primăria Generală.

În timp ce primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, susține că planșeul de la Piața Unirii stă să se prăbușească și-i cere lui Nicușor Dan să semneze urgent autorizația de construcție, primarul general, Nicușor Dan, spune că situaţia este mai gravă în Pasajul Obor sau Lujerului, iar autorizaţiile în regim de urgenţă se emit doar dacă expertul susţine că este pericol public, iar asta nu apare în expertiză.

ADVERTISING

Iată și care este planul Primăriei Sectorului 4 pentru lucrările de lungă durată care vor demara: Pas cu pas - Cum se va lucra, în Piața Unirii. Unde se sparge, pe unde vom circula.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇